Serbia: Manifestaţie a opoziţiei pentru a denunţa “violenţa” puterii

Publicat:

Mii de sârbi au defilat sâmbătă seară la Belgrad la apelul opoziţiei pentru a denunţa “violenţa” puterii faţă de adversarii săi politici şi media, relatează AFP, potrivit Agerpres.

A fost prima manifestaţie semnificativă a opoziţiei din primăvara lui 2017, când mii de tineri din Belgrad au ieşit în stradă după victoria la prezidenţiale a omului forte al ţării, Aleksandar Vucic.


Citește și : ‘Vestele galbene’: Zeci de mii de manifestanţi şi aproape 1000 de persoane reţinute pe teritoriul Franţei

Adversarii săi politici îl acuză de exercitare autoritară a puterii, control asupra media şi încercare de a reduce la tăcere opoziţia şi societatea civilă.

“Stop cămăşilor însângerate”: banderola din primul rând al marşului se referea la agresarea, pe 23 noiembrie, în cursul unei reuniuni politici în centrul Serbiei, a lui Borko Stefanovic, unul dintre liderii Alianţei pentru Serbia, o coaliţie a partidelor de opoziţie ce grupează formaţiuni de la stânga la dreapta naţionalistă.

În cursul unei conferinţe de presă alături de principalii lideri ai opoziţiei, Borko Stefanovic a arătat cămaşa sa însângerată.

Alianţa pentru Serbia a afirmat că autorii agresiunii erau “bătăuşi” în solda partidului prezidenţial, Partidul Progresist Sârb (SNS), ceea ce autorităţile neagă.

“Veţi merge în închisoare!”, se putea citi pe altă banderolă, în timp ce manifestanţii au scandat “Hoţii!, Hoţii!”.

În zilele care au precedat acest marş, tabloide apropiate puterii au atacat opoziţia, în special pe principalii doi şefi ai acesteia, Dragan Djilas şi Vuk Jeremic, acuzându-i că “doresc vărsare de sânge” sau că “doresc haos la Belgrad”.

Citește și : Rouhani : Sancţiunile americane pot duce la un ‘potop de droguri, refugiaţi şi terorism’ spre Occident

În ultimul său raport asupra Serbiei, Parlamentul European a “îndemnat cu fermitate autorităţile sârbe” să “îmbunătăţească situaţia în domeniul libertăţii de exprimare şi libertăţii presei”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.