Serbia şi Muntenegru vor să adere la UE. Jean-Claude Juncker le dă planurile peste cap

Publicat:

Anul 2025 pentru eventuala aderare a Serbiei şi Muntenegrului la Uniunea Europeană este o dată orientativă, nu un orizont clar, a declarat marţi, în plenul Parlamentului European la Strasbourg, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care a adăugat că cele două state nu respectă în prezent criteriile de aderare. 

“Este greşit să se afirme că eu şi Comisia Europeană am prevăzut ca orizont clar 2025. Este o dată orientativă, astfel încât statele respective să se poată pregăti mai bine”, a spus Juncker, cu ocazia unei dezbateri privind viitorul Uniunii Europene, în prezenţa premierului croat Andrej Plenkovic, transmite agerpres.


Citeşte şi: Singurul condamnat pentru atacurile din 9/11 îl dă în judecată pe Donald Trump

“Îmi doresc ca cele două ţări să adere când respectă criteriile necesare. În acest moment nu le respectă. Trebuie să le ajutăm să parcurgă această cale atât de dificilă”, a adăugat preşedintele CE.

Juncker a atras atenţia că Slovenia şi Croaţia trebuie să îşi soluţioneze litigiul de frontieră, spunând că aceasta nu este doar o problemă bilaterală, ci una europeană, şi că executivul european s-a oferit să medieze şi să ajute la rezolvarea acestei probleme. El a spus că, înainte ca alte state din Balcani să poată adera la blocul comunitar, este necesar ca Slovenia şi Croaţia să-şi rezolve acest litigiu.

“Comisia Europeană îşi oferă serviciile de mediere, însă nu va exista nicio extindere spre (Serbia şi Muntenegru – n.r.) dacă înainte nu vor fi rezolvate posibile litigii de frontieră. Acest joc, adică să spunem că orice eventuală problemă va fi rezolvată după aderare, nu se va mai întâmpla. Nu atât timp cât eu conduc Comisia Europeană”, a atras atenţia Juncker. “Fie sunt rezolvate litigiile, fie niciun stat din zonă nu va putea să adere la UE. Croaţia şi Slovenia trebuie sa-şi rezolve litigiul înainte ca alte state să adere la UE”, a mai spus el.

Citeşte şi: Avocaţii lui Trump îi cer acestuia să nu dea declaraţii în faţa procurorului special

Douăsprezece state membre ale Uniunii Europene au propus ca Albania, Bosnia, Macedonia, Muntenegru, Serbia şi Kosovo să participe la reuniunile privind politicile UE înainte de aderarea lor efectivă la blocul comunitar.

Comisia Europeană ar urma să prezinte marţi un plan ce include modul de aderare a Serbiei şi Muntenegrului la UE până în 2025. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.