X

Serbia îi pedepseşte cu ani grei de închisoare pe cei care susţin cauza jihadistă

Un tribunal special sârb pentru crime de război, terorism şi criminalitate organizată a decis miercuri, la Belgrad, condamnarea la închisoare a şapte persoane găsite vinovate de susţinerea financiară a grupărilor teroriste Stat Islamic şi Al-Nusra şi trimiterea unor combatanţi jihadişti străini în Siria, transmite DPA, potrivit agerpres. 

Cei şapte indivizi, toţi musulmani, au primit pedepse cuprinse între şapte ani şi jumătate şi 11 ani de închisoare, în conformitate cu o lege din Serbia adoptată în 2014, care le interzice cetăţenilor sârbi să participe la conflicte externe şi să ajute combatanţii în acestea.

Citeşte şi: Autoarea atacului armat de la sediul YouTube s-a sinucis

Decizia a fost dată în primă instanţă şi poate fi contestată în apel.

Trei dintre acuzaţi se află în libertate şi au fost condamnaţi în contumacie, în timp ce un altul ar fi fost ucis în Siria, însă această informaţie nu a fost confirmată oficial.

Acuzaţii au ajutat şi au pregătit cel puţin 24 de persoane din Serbia şi alte ţări europene să se alăture Statului Islamic şi au colectat fonduri pentru terorişti.

În virtutea aceleiaşi legi, mai mulţi cetăţeni sârbi au fost condamnaţi la închisoare pentru participarea într-un fel sau altul la conflictul din Ucraina, de partea rebelilor proruşi.

Citeşte şi: HAOS pe Sydney Harbour Bridge. Vinovatul a fost arestat

Tags: Al NusraBelgradserbiasiriaStat Islamic (SI)
Categorii: Diaspora