Serbia sa va cere convocarea de urgenţă a unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU pe tema armatei kosovare

Ministrul sârb de externe, Ivica Dacic, a anunţat vineri că ţara sa va cere convocarea de urgenţă a unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU, în urma votului parlamentului de la Pristina prin care acesta a decis transformarea actualei forţei de securitate kosovare într-o armată propriu-zisă, relatează agenţiile Tanjug şi EFE, scrie Agerpres.

Crearea acestei armate ”este cea mai directă ameninţare la adresa păcii şi stabilităţii în regiune şi a sârbilor care trăiesc în Kosovo-Metohia”, precum şi o încălcare a Rezoluţiei 1244 a Consiliului de Securitate al ONU, care prevede că misiunea internaţională KFOR, condusă de NATO, este singura autoritate militară în Kosovo, a declarat Dacic.

Citește și : Liderii UE convin continuarea actualei politici privind migraţia

Deputaţii kosovari au adoptat vineri în unanimitate – în absenţa aleşilor minorităţii sârbe, care au boicotat şedinţa – proiectul legii care acordă mandat militar Forţei de Securitate din Kosovo (KSF), însărcinată în prezent în principal misiuni de securitate civilă.

Decizia privind crearea armatei kosovare survine într-un moment de intensificare a tensiunilor dintre Belgrad şi Pristina, după ce aceasta din urmă a impus taxe vamale asupra produselor sârbeşti, iar dialogul mediat de Uniunea Europeană se află într-un punct mort.

Alianţa Nord-Atlantică, ce are patru membri care nu recunosc independenţa autoproclamată a Kosovo (România, Spania, Grecia şi Slovacia), a promis că misiunea KFOR va continua să asigure stabilitatea în Kosovo, în timp ce secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a estimat că iniţiativa creării armatei kosovare survine ”într-un moment nepotrivit”.

Citește și : ‘Vestele galbene’: Franţa are ‘nevoie de calm, de ordine şi să revină la o funcţionare normală’, afirmă Macron

Pristina a primit însă sprijinul SUA, unde preşedintele kosovar Hashim Thaci a fost recent. Potrivit agenţiei France Presse, comandantul KSF, Rrahman Rama, a asigurat că decizia constituirii acestei armate a fost luată ”în cooperare cu partenerii noştri” şi că ea va fi echipată de SUA.

Tags: Ivica DacicKFORKosovoNATOONUpristina
Categorii: Diaspora