Serbia şi Kosovo caută relansarea dialogului la Casa Albă

Publicat:

Emisarul american pentru Serbia şi Kosovo, Richard Grenell, a declarat luni că Belgradul şi Pristina au acceptat o întâlnire la Casa Albă pentru a încerca relansarea dialogului blocat de peste un an, notează AFP, potrivit agerpres.

Reuniunea a fost anunţată pe Twitter de Richard Grenell, emisarul numit de preşedintele american, Donald Trump, pentru a promova dialogul dificil dintre Serbia şi fosta sa provincie.


Citeşte şi: După 25 de zile de acalmie, coronavirusul REAPARE în Noua Zeelandă

“O veste excelentă”, a scris Richard Grenell. “Am primit un angajament din partea guvernelor din Kosovo şi Serbia” pentru a pune capăt luptelor diplomatice “astfel încât să se întâlnească pe 27 iunie la Washington, la Casa Albă, pentru discuţii despre Dialog”, potrivit diplomatului american.

Niciunul din cele două guverne nu a confirmat deocamdată această reuniune, chiar dacă preşedintele kosovar, Hashim Thaci, a salutat invitaţia pe Twitter.

Cei doi inamici din războiul de independenţă din 1998-1999 au demarat discuţii de normalizare sub egida Uniunii Europene în urmă cu aproape zece ani, dar acest dialog este la punct mort de la sfârşitul lui 2018, când Pristina a impus taxe de 100% asupra produselor importate din Serbia.

Pentru a încerca să obţină reluarea negocierilor, Richard Grenell a exercitat importante presiuni asupra celor două părţi, şi în special la Pristina, care a anulat de curând taxele vamale în cauză.

Citeşte şi: Trump se teme de cartea lui John Bolton: S-ar putea confrunta cu o ‘problemă penală’

Belgradul nu a răspuns unei solicitări de comentariu. Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, a declarat însă cu câteva ore mai devreme că “nu exclude posibilitatea” de a se deplasa la Washington după o vizită prevăzută la Moscova, la 23 iunie.

Rusia sprijină Serbia în refuzul de a recunoaşte independenţa fostei sale provincii, proclamată în 2008.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

BIOGRAFIE – Keir Starmer: cine este noul premier al Marii Britanii şi ce promite?

BIOGRAFIE - Keir Starmer: cine este noul premier al Marii Britanii şi ce promite? Când Keir Starmer a fost ales să conducă Partidul Laburist din...

Fraţii Andrew și Tristan Tate pot părăsi România

Fraţii Andrew și Tristan Tate pot părăsi România Tribunalul Bucureşti a decis ca Andrew Tate şi Tristan Tate să fie cercetaţi în continuare sub control...

Mai mulţi terorişti care vizau Jocurile Olimpice de la Paris au fost arestaţi: ‘Ameninţarea rămâne extrem de ridicată!’

Mai mulţi terorişti care vizau Jocurile Olimpice de la Paris au fost arestaţi: 'Ameninţarea rămâne extrem de ridicată!' Ministrul francez de Interne, Gerald Darmanin, a...

Cine este ‘Lady Vic’, noua primă-doamnă a Marii Britanii

Cine este 'Lady Vic', noua primă-doamnă a Marii Britanii Noua primă-doamnă a Marii Britanii, „Lady Vic” se mută în Downing Street 10, dar va continua...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.