Serbia susţine că nu există substituenţi pentru aderarea la UE

Publicat:

Comentariile recente ale preşedintelui Consiliului European în legătură cu consolidarea integrării şi a cooperării dintre Serbia şi Uniunea Europeană se referă ”în mod clar la adâncirea cooperării în cadrul actualelor negocieri de aderare cu Serbia”, a declarat luni ministrul sârb al integrării europene Jadranka Joksimovic, relatează luni euractiv.com., potrivit agerpres.

Potrivit reprezentantei Belgradului, preşedintele sârb Aleksandar Vucic şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, au subliniat clar hotărârea UE şi a Serbiei de a consolida cooperarea bilaterală.


Citeşte şi: Ce se ascunde în spatele schimbărilor politicii SUA față de Cuba și Venezuela? – Black News

”Mesajul, lipsit de ambiguitate, este că nu există substituenţi sau modele de amânare pentru aderare. Este vorba despre adâncirea cooperării în cadrul discuţiilor de aderare existente cu Serbia”, a spus Joksimovic, comentând ideea lui Charles Michel privind o ‘comunitatea geopolitică europeană’.

Ea a adăugat că liderii UE sunt conştienţi de importanţa economică, politică şi strategică a Balcanilor de Vest, în special a Serbiei, pentru securitatea continentului şi şi-au accelerat eforturile de a construi pacea, democraţia şi integrarea în această parte a Europei.

Unele state membre ale blocului comunitar au aşteptări mari de la toate ţările candidate atunci când vine vorba despre alinierea la politica externă şi de securitate comună a Uniunii Europene. ”Este un nou crez politic care a devenit parte a realităţii politice, chiar dacă alinierea în acel domeniu nu a fost definită ca o condiţie în cadrul de negociere pentru ţara noastră”, a explicat Jadranka Joksimovic.

Preşedintele Consiliului European a declarat joi, la Belgrad, că Uniunea Europeană doreşte să accelereze integrarea ţărilor din Balcanii de Vest în faţa provocărilor cauzate de invadarea Ucrainei de către Rusia.

Citeşte şi: Lituania anunţă retragerea ambasadorului din Rusia – Black News

“Provocările de astăzi necesită noi moduri de gândire şi de lucru, trebuie să grăbim integrarea”, a spus Charles Michel după o întâlnire cu preşedintele Aleksandar Vucic.

Michel a subliniat că UE trebuie să dea un nou impuls pentru a încuraja integrarea europeană şi pentru ca procesul de extindere să fie mai rapid şi mai eficient, cu beneficii imediate pentru ţările aspirante şi “fără a fi nevoie să aşteptăm încheierea negocierilor” de aderare. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.