Serbia va majora salariile bugetarilor şi pensiile în acest an şi anul viitor

Publicat:

Guvernul Serbiei este gata să majoreze salariile în sectorul public şi pensiile în 2019, ca urmare a unor venituri fiscale favorabile şi în linie cu acordul cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), a declarat marţi ministrul de Finanţe, Sinisa Mali, citat de Reuters, potrvit agerpres.

Într-un interviu acordat postului privat de televiziune O2 TV, Mali a spus că salariile în sectorul public vor fi majorate cu 8% până la 15%, începând din luna decembrie. În prezent, salariul mediu în Serbia este de 54.115 dinari (511,17 dolari) pe lună.


Citește și : Armata lui Bashar Al-Assad se luptă violent cu militarii turci în nordul Siriei

“Asistentele medicale vor beneficia de o majorare salarială de 15%, urmate de doctori, ale căror salarii vor fi majorate cu 10%, în timp ce angajaţii din administraţia de stat vor primi o majorare salarială de 8%”, a spus Sinisa Mali.

Pensiile urmează să fie majorate cu 5,4%, începând din luna ianuarie 2020, însă pensionarii vor primi în luna decembrie o plată unică de 5.000 de dinari. În prezent, o pensie medie în Serbia este de 26.000 de dinari.

La începutul acestei luni, Fondul Monetar Internaţional a apreciat că o majorare salarială în sectorul public este justificată, dar a avertizat totodată că nota de plată cu salariile creşte mai rapid decât PIB-ul nominal pentru al doilea an consecutiv. Atât FMI cât şi Banca Naţională a Serbiei estimează că economia Serbiei va înregistra un avans de 3,5% în 2019 şi o creştere de 4% în 2020. În perioada aprilie-iunie 2019, economia Serbiei a înregistrat o creştere de 2,9%, însă Sinisa Mali s-a declarat încrezător că pe ansamblul acestui an creşterea economică va ajunge la 3,7%.

Citește și : Premierul Libanului, Saad Hariri, demisionează

Conform acordului convenit de autorităţile de la Belgrad cu FMI, planul de cheltuieli pentru anul viitor prevede un deficit fiscal de 0,5% din PIB, nemodificat comparativ cu cel din acest an. Ministrul de Finanţe a spus că Executivul condus de premierul Ana Brnabic va discuta în zilele următoare bugetul pentru anul 2020.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.