X

Sergei Skripal a avut întâlniri cu servicii secrete europene în ultimii ani (presă)

Fostul spion rus Sergei Skripal a participat la întâlniri cu serviciile secrete europene în ultimii ani, scrie The Guardian, potrivit news.ro .

Skripal a fost profesor conferenţiar în Europa şi SUA în ultimii 10 ani, ţinând cursuri la universităţi şi academii militare precum şi în faţa altor grupuri interesate de servicii secrete.

Citește și : Orban vs Soros: Ungaria va înăspri legea privind ONG-urile

Conform revistei cehe Respekt, Skripal a vizitat Praga în 2012 şi a participat la discuţii cu serviciile secrete din Cehia. El a oferit informaţii privind metodele de spionaj ale Kremlinului. Ulterior, membri ai serviciilor secrete cehe s-au întâlnit cu Skripal în Marea Britanie cel puţin o dată, susţine Respekt.

Skripal a oferit informaţii mai multor agenţii secrete din Europa după ce s-a mutat în Marea Britanie.

Conform rapoartelor, MI6, serviciul secret britanic, ar fi aprobat şi a ajutat la organizarea acestor călătorii. În iunie 2016, Skripal a călătorit în Estonia unde s-a întâlnit cu mai mulţi ofiţeri ai agenţiilor secrete, conform New York Times.

Skripal a început să spioneze pentru MI6 în 1995 şi a lucrat ca agent dublu în Spania. CNI, serviciul secret din Spania, a refuzat să precizeze dacă Skripal a colaborat în ultimii ani cu Madridul, susţinând că întrebarea reprezintă „o linie roşie pe care nu putem să o trecem”.

Citește și : Ținta NATO de 2% din PIB pentru bugetul Apărării nu este un „fetiş”, susține Angela Merkel

Guvernul rus şi ambasada Rusiei de la Londra au negat cu vehemenţă aceste informaţii. Ei au făcut referire la faptul că Skripal a fost trimis la închisoare pentru că a spionat pentru britanici şi apoi graţiat. El a fost trimis în Marea Britanie în cadrul unui schimb de spioni în 2010.

Tags: europaSerghei Skripalservicii secretespionSUA
Categorii: Diaspora