Serghei Lavrov spune că Occidentul tensionează situaţia din Balcani

Publicat:

Rusia ‘a încercat întotdeauna să evite confruntarea’ în Balcani, în timp ce comportamentul statelor occidentale este de natură să tensioneze situaţia, a declarat ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, relatează AFP, potrivit agerpres.

Într-un interviu acordat luni agenţiei de ştiri sârbe Beta, cu două zile înainte de o vizită la Belgrad, şeful diplomaţiei ruse a criticat metoda prin care ţările din Balcani sunt forţate ‘să aleagă: fie sunteţi cu Occidentul, fie sunteţi cu Rusia’.


Citeşte şi: Revoltă şi luare de ostatici într-o închisoare din Brazilia

Candidată la Uniunea Europeană, Serbia este în acelaşi timp un aliat istoric al Rusiei, care sprijină Belgradul în refuzul acestuia de a recunoaşte independenţa Kosovo, proclamată în urmă cu zece ani. ‘Discuţiile în prezent despre locul Kosovo în cadrul ONU nu au niciun sens’, a mai spus Serghei Lavrov.

El a afirmat că ‘rezoluţia 1244’ adoptată în 1999 de Consiliul de Securitate al ONU la sfârşitul conflictului dintre forţele armate sârbe şi rebelii albanezi din Kosovo ‘rămâne în vigoare şi recunoaşte teritoriul autonom al Kosovo ca parte a Serbiei’.

Bruxellesul a avertizat că Belgradul trebuie să-şi normalizeze relaţiile cu Pristina pentru a putea adera la Uniunea Europeană.

În opinia lui Serghei Lavrov, ‘faptul că Uniunea Europeană cere fiecărei ţări candidate să-şi alinieze politicile externe şi de apărare’ cu politicile sale, ‘provine dintr-o filosofie, o mentalitate care contribuie la creşterea tensiunii în Europa’.

‘De-a lungul istoriei Balcanilor, Rusia a căutat mereu să evite orice confruntare şi să ajute popoarele din această regiune să apere interesele statelor lor, ale strămoşilor lor, precum şi rădăcinile lor spirituale, religioase şi culturale’, a mai spus Serghei Lavrov.

Citeşte şi: Premierul din Albania vrea o preşedinţie comună cu Kosovo

El a denunţat de asemenea ‘politica de încercuire a Rusiei cu infrastructură militară a Alianţei’ Nord-Atlantice. ‘Extinderea NATO este o greşeală’, a mai spus el. Muntenegru a devenit membru al NATO în 2017, în timp ce Macedonia este candidat la aderare.

‘Nicio acţiune întreprinsă în prezent de NATO nu va întări securitatea nimănui, inclusiv securitatea ţărilor balcanice’, a mai spus Serghei Lavrov.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România Procesele tehnice și tehnologiile moderne utilizate în crearea monedelor comemorative au fost discutate...

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa Lhakpa Sherpa...

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte Consiliul Local al Barcelonei a aprobat majorarea taxei turistice de la 3,25 euro la 4...

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament În ziua ceremoniei de deschidere...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.