Serghei Riabkov: SUA vor fi “în totalitate responsabile” pentru rezilierea Tratatului INF

Publicat:

Statele Unite ale Americii (SUA) vor fi “în totalitate responsabile” pentru rezilierea Tratatului privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), a afirmat marţi ministrul-adjunct de externe al Federaţiei Ruse, Serghei Riabkov, după negocierile de la Geneva care nu au permis “niciun progres”, potrivit agerpres.

De rezilierea tratatului “va fi în totalitate şi pe deplin responsabilă partea americană”, a declarat Riabkov, citat de agenţiile ruse de presă, după negocierile care au avut loc pe marginea acestui tratat încheiat în timpul Războiului Rece şi din care SUA ameninţă să se retragă.


Citește și : Votul din Parlamentul britanic privind Brexitul ar urma să aibă loc marţi seara în jurul orei 20:00 GMT

Riabkov şi-a exprimat convingerea că SUA au venit la negocieri având deja pregătit deznodământul acestora.

“Rusia va depune toate eforturile pentru menţinerea tratatului până când SUA nu o vor înştiinţa în mod oficial despre retragerea din acesta”, a mai declarat ministrul-adjunct al afacerilor externe al Rusiei, citat de RIA Novosti. În ceea ce priveşte Rusia, ea nu ia în calcul o retragere unilaterală din acest tratat, pentru că aceasta ar fi un lucru “iresponsabil”, potrivit lui Riabkov.

Reuniunea americano-rusă a avut loc la aproape trei luni după ce preşedintele Donald Trump şi-a manifestat intenţia de a retrage SUA din tratatul INF, invocând încălcarea acordului de către Rusia. Secretarul american de stat, Mike Pompeo, i-a cerut ulterior Rusiei să-şi distrugă în termen de 60 de zile rachetele balistice 9M729, în caz contrar la începutul lunii februarie SUA îşi vor suspenda angajamentele asumate în baza tratatului INF.

Citește și : Consultările americano-ruse de la Geneva pentru ”salvarea” tratatului INF s-au încheiat fără rezultat

Dar şi Rusia la rândul ei susţine că SUA încalcă tratatul prin desfăşurarea rachetelor MK-41 în Europa sau prin ameninţarea cu folosirea unor drone ce au un potenţial de atac similar.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.