Serghei Şoigu inspectează cartierul general al trupelor ruse din Zaporojie

Publicat:

Ministrul apărării rus Serghei Şoigu s-a deplasat vineri în regiunea ocupată  (sudul Ucrainei), unde a inspectat cartierul general al trupelor ruse care luptă în această zonă, au relatat vineri Reuters, EFE, AFP şi media ruse, transmite şi potrivit agerpres.

“În cursul activităţii în zona de luptă a operaţiunii militare speciale, ministrul apărării al Federaţiei Ruse, generalul de armată Serghei Şoigu, a inspectat un post de comandă avansat al uneia dintre formaţiunile Grupului militar ‘Est’ în regiunea Zaporojie”, a indicat ministerul său într-un comunicat.


Citeşte şi: Un om de afaceri grec a fost arestat de FBI pentru transfer de tehnologie către ruși – Black News

Şoigu a ascultat rapoartele comandantului Grupului Vostok (Est) şi ale ofiţerilor postului de comandă ‘privind situaţia actuală, natura acţiunilor inamicului şi îndeplinirea misiunilor de luptă de către trupele ruse pe principalele fronturi’, se arată în text.

“Ministrul a avut o întrevedere cu comandantul Grupului de armată ‘Est’ în cadrul căreia a evidenţiat eficienţa ridicată a detectării şi distrugerii echipamentelor militare inamice şi a concentrărilor de trupe inamice”, potrivit instituţiei de apărare de la Moscova.

Şoigu a ordonat comandanţilor ruşi să continue misiunile de recunoaştere pentru a detecta planurile inamicului în avans şi a le anula.

De asemenea, ministrul a pus accentul pe aprovizionarea trupelor care participă la campania militară rusă în Ucraina şi pe crearea unor tabere sigure pentru militarii ruşi.

Cu această ocazie, Serghei Şoigu a decorat mai mulţi combatanţi ai acestei grupări militare.

Citeşte şi: De câți bani e nevoie pentru ca cineva să fie considerat bogat – Black News

Această vizită are loc pe fondul unor critici intense la adresa ministerului său din partea patronului Grupului Wagner, Evgheni Prigojin, care îi acuză pe Şoigu şi pe şeful Statului Major rus, Valeri Gherasimov, nu doar de faptul că nu au furnizat suficiente arme şi muniţii trupelor sale, ci şi pentru retragerea forţelor regulate de pe flancurile de lângă Bahmut (est).

În acelaşi timp, vizita ministrului apărării rus intervine într-un moment în care Kievul declară că este pe cale să-şi finalizeze pregătirile pentru contraofensiva sa de amploare, notează agenţiile de presă citate.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Două treimi din instalațiile energetice avariate de ruși au fost repuse în funcțiune la Kiev

Două treimi din instalațiile energetice avariate de ruși au fost repuse în funcțiune la Kiev Kievul a reușit să restabilească două treimi din capacitatea sa...

România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1 iulie

România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1 iulie România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1...

Ucraina nu poate să oprească avansarea trupelor ruse. Zelenski dă vina pe Occident

Ucraina nu poate să oprească avansarea trupelor ruse. Zelenski dă vina pe Occident În ciuda înțelegerilor de securitate și ale pachetelor de ajutor militar promise...

Ucraina are nevoie de mai mult ajutor pentru a câștiga războiul, nu doar de cuvinte de sprijin din partea Occidentului (Washington Post)

Ucraina are nevoie de mai mult ajutor pentru a câștiga războiul, nu doar de cuvinte de sprijin din partea Occidentului (Washington Post) Săptămâna viitoare, la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.