Serghei Şoigu: Tensiunile sunt în creştere între Rusia şi NATO în Europa

Publicat:

Tensiunile sunt în creştere între Rusia şi NATO în Europa, a declarat ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, care împreună cu şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, efectuează marţi o vizită în Italia, potrivit agenţiei de presă Interfax, potrivit agerpres.

‘Pe lângă amplificarea tensiunilor dintre Rusia şi NATO, în Europa se observă o recrudescenţă a terorismului, a criminalităţii informatice şi migraţiei ilegale’, a afirmat Şoigu, în finalul unei reuniuni a miniştrilor apărării şi de externe din Rusia şi Italia.


Citește și : Trump cere ca toate procesele declanşate de ancheta procurorului Mueller să fie anulate

‘Pentru a combate aceste ameninţări, ar fi util să ne unificăm eforturile’, a spus ministrul rus al apărării, adresându-se partenerilor din Italia, ţară membră a Alianţei Nord-Atlantice.

Alte dosare abordate la întâlnirea de la Roma cu această ocazie au vizat situaţia din Siria şi din nordul Africii, a indicat generalul de armată Serghei Şoigu, subliniind în acelaşi timp importanţa restabilirii contactelor ruso-italiene pe linia ministerelor apărării din cele două ţări.

‘Absenţa dialogului duce la creşterea neînţelegerii şi a imprevizibilităţii’, a menţionat în acest context ministrul rus al apărării, adăugând că el împreună cu Serghei Lavrov i-au asigurat pe partenerii lor italieni că Rusia este dispusă să coopereze într-atât de mult pe cât Italia este gata să o facă.

El a mai spus că Rusia i-a propus Italiei o serie de domenii în care cele două ţări ar putea să colaboreze, fără alte precizări.

La rândul său, ministrul italian al apărării, Lorenzo Guerini, a declarat că la această reuniune în formula ‘2+2’ s-au discutat cooperarea împotriva pirateriei pe mare, explorările în zona arctică, precum şi probleme legate de securitatea maritimă.

‘Din punct de vedere bilateral, prezenţa armatelor italiană şi rusă într-o serie de zone, cum ar fi Africa, Orientul Mijlociu şi Marea Mediterană sugerează că distanţa politică ce ne separă nu ne împiedică totuşi să ne coordonăm şi să ajungem la o înţelegere reciprocă în anumite situaţii complexe’, a spus Guerini.

Citește și : Procesul lui Netanyahu va începe la 17 martie

Potrivit acestuia, dialogul dintre titularii de la Apărare şi de la Externe din cele două state ‘a pus bazele organizării unor astfel de întâlniri în mod regulat’, notează Interfax în pagina sa electronică.

Relaţiile dintre Rusia şi NATO sunt în prezent la cel mai scăzut nivel de la încheierea Războiului Rece, criza între cele două părţi intervenind după anexarea de către Moscova a peninsulei Crimeea în 2014. Tensiunile au escaladat după ce Moscova a fost acuzată de sprijinirea separatiştilor proruşi din estul Ucrainei şi de amestec în alegeri atât în SUA, cât şi unele ţări din Europa.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

FOTO/ Submarin de 48 de metri, filmat pe străzile unui oraș din Germania. Sute de oameni au ieșit să facă poze

FOTO/ Submarin de 48 de metri, filmat pe străzile unui oraș din Germania. Sute de oameni au ieșit să facă poze Un uriaș submarin e...

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.