Sergiu Prodan despre ‘scandalul regizat’ de la Teatrul “Luceafărul”: De ce pretențiile regizoruluiau apărut tocmai acum?

Publicat:

Sergiu Prodan despre ‘scandalul regizat’ de la Teatrul “Luceafărul”: De ce pretențiile regizoruluiau apărut tocmai acum?

Sergiu Prodan, ministrul Culturii a venit cu o reacție, după aproape o săptămână de la scandalul la Teatrul “Luceafărul”, legat de interzicerea piesei “Invizibil”.

”Analizând acest caz, dar și altele derulate recent, nu pot să nu bănuiesc o acțiune foarte bine gândită și pusă la cale. Mi s-a transmis acum că, în timp ce spectacolul abia începea să fie montat, deja circulau zvonuri că Ministerul Culturii va închide un spectacol la „Luceafărul”, iar „Prodan îl va da afară pe Sambriș”. Reieșind din toate astea, dar și din insistența prin care prietenii acestui regizor se străduiesc să mențină așa-zisul scandal legat de „cenzură” pe agendă anume în aceste zile, când Guvernul Republicii Moldova inițiază negocierile de aderare la Uniune Europeană, îmi apare o întrebare rezonabilă. Și anume: dacă acest conflict s-a produs, la „Luceafărul”, în luna martie, de ce pretențiile regizorului invitat au apărut tocmai acum? E oare o simplă coincidență? Nu cred”, a declarat ministrul Culturii.”


Pe 24 iunie, Iulia Popovici, critic și curator de arte performativ din România a menționat pe o rețea de socializare că secvența spectacolului se va regăsi de marți-miercuri într-o publicație din România. „Versiunea de scenă de la „Invizibil” – adică ceea ce spectatorii ar fi auzit dacă spectacolul s-ar fi jucat” va fi publicată, a menționat criticul literar, cu permisiunea lui David Schwartz.

Popovici a spus că în versiunea pe hârtie a publicației române „Observatorul cultural” va apărea circa un sfert din scenariu și că „versiunea integrală va apărea online, săptămâna asta”.

Amintim că, un regizor-dramaturg din România s-a plâns de cenzură într-un interviu pentru platzforma.md. David Schwartz susține că în procesul de realizare a unui spectacol pentru  teatrul Luceafărul a nemulțumit reprezentanții partidului PAS.

S-ar fi decis amânarea spectacolului cu un an. În reacție, reprezentanții teatrului au numit declarațiile regizorului „manipulatorii” și că acesta ar fi accentuat în viitorul spectacol „identitatea persoanelor publice” din Moldova care au acceptat să ofere informații teatrului sub protecția anonimatului”.

Teatrul a menționat că riscă să fie atras la răspundere „pentru aceste încălcări” iar unii actori antrenați în proiect „au declarat că demisionează din teatru”. În plus, regizorul ar fi intenționat ca la sfârșitul spectacolului să aducă „mulțumiri anumitor persoane, unele dintre ele fiind implicate politic”.

Sergiu Prodan, ministrul Culturii a venit cu o reacție, după aproape o săptămână de la scandalul la Teatrul “Luceafărul”, legat de interzicerea piesei “Invizibil”.

”Analizând acest caz, dar și altele derulate recent, nu pot să nu bănuiesc o acțiune foarte bine gândită și pusă la cale. Mi s-a transmis acum că, în timp ce spectacolul abia începea să fie montat, deja circulau zvonuri că Ministerul Culturii va închide un spectacol la „Luceafărul”, iar „Prodan îl va da afară pe Sambriș”. Reieșind din toate astea, dar și din insistența prin care prietenii acestui regizor se străduiesc să mențină așa-zisul scandal legat de „cenzură” pe agendă anume în aceste zile, când Guvernul Republicii Moldova inițiază negocierile de aderare la Uniune Europeană, îmi apare o întrebare rezonabilă. Și anume: dacă acest conflict s-a produs, la „Luceafărul”, în luna martie, de ce pretențiile regizorului invitat au apărut tocmai acum? E oare o simplă coincidență? Nu cred”, a declarat ministrul Culturii.”

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ţările baltice şi Polonia vor solicita fonduri UE pentru a-şi apăra graniţele

Ţările baltice şi Polonia vor solicita fonduri UE pentru a-şi apăra graniţele Miniştrii Apărării din cele trei ţări baltice - Estonia, Letonia şi Lituania -...

Noul stadion din Cricova: investiție de 4,8 milioane de lei în sportul local

Noul stadion din Cricova: investiție de 4,8 milioane de lei în sportul local Locuitorii orașului Cricova vor putea face în continuare sport pe un nou...

Scurgeri periculoase la o secțiune a Stației Spațiale Internaționale. NASA: ‘Risc major pentru siguranță’

Scurgeri periculoase la o secțiune a Stației Spațiale Internaționale. NASA: 'Risc major pentru siguranță' O secțiune rusă a Stației Spațiale Internaționale (ISS), la care au...

S-au împlinit 21 de ani de la înființarea Muzeului „Maximilian Hacman” din satul Oprișeni

S-au împlinit 21 de ani de la înființarea Muzeului „Maximilian Hacman” din satul Oprișeni Colecțiile lui sunt o mărturie a istoriei seculare a localității, atestată...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.