X

Serialul ‘Pachinko’ revine cu un al doilea sezon

Serialul ‘Pachinko‘ revine cu un al doilea sezon

”Pachinko”, un serialul de televiziune apreciat de critică, revine cu un număr sporit de personaje şi mize mai importante pentru protagonişti în cel de-al doilea sezon, au anunţat creatorii înaintea lansării noilor episoade săptămâna aceasta, potrivit Reuters.

O ecranizare a bestsellerului omonim semnat de Min Jin Lee, serialul este o poveste multigeneraţională spusă în trei limbi: coreeană, japoneză şi engleză, iar acţiunea celui de-al doilea sezon începe în Osaka, Japonia, în 1945, potrivit stiripesurse.

Citește și: Kievul anunţă că vrea să oblige Moscova, prin ofensiva în Rusia, la negocieri ‘echitabile’

”Mereu am spus că ritmul trebuie să fie acelaşi indiferent de situaţie, dar cred că cea mai mare diferenţă este că lumea a devenit mai mare pentru personajele noastre”, a declarat pentru Reuters scenarista şi producătoarea executivă Soo Hugh.

”Am adăugat mult mai multe personaje în sezonul al doilea pentru că aşa cresc familiile”, a mai spus ea.

Pe fundalul celui de-Al Doilea Război Mondial, care agravează circumstanţele tensionate de viaţă ale personajului central, Sunja, interpretat de Kim Min-ha, şi ale familiei ei, Sunja reia legătura cu fostul ei iubit Hansu (Lee Min-ho), un afacerist cu legături în lumea interlopă.

Într-un fir narativ paralel, nepotul lui Sunja, Solomon (Jin Ha), încearcă să obţină succesul la sfârşitul anilor 1980 în Tokyo, în timp ce Sunja, acum în vârstă (interpretată de Youn Yuh-jung), este entuziasmată de o nouă prietenie.

”Povestea lui Solomon, plasată în prezent, pare să aibă o miză mai urgentă pentru el”, a spus Hugh.

Pentru Kim Min-ha, exprimarea maturităţii tinerei Sunja, care acum e mama a doi copii, a fost o provocare.

”Eu nu sunt mamă, aşa că mi-a luat ceva timp ca să-mi dau seama cum să mă port ca o mamă”, a spus Kim, de 28 de ani, care a avut drept sursă de inspiraţie femeile din propria familie.

Lee Min-ho, unul dintre cele mai mari staruri sud-coreene, a spus că Hansu, ”un personaj care priveşte mereu înainte, niciodată înapoi”, se simte altfel faţă de primul sezon.

Citește și: 278 de secții de votare vor fi deschise în străinătate

”M-am simţit ca şi cum aş fi jucat un nou personaj”, a spus actorul în vârstă de 37 de ani.

”’Pachinko’ a venit la mine când aveam nevoie de o energie nouă şi mi-a oferit noi perspective şi idei. Este o muncă importantă pentru mine”, a adăugat el.

Primul episod din sezonul al doilea va fi difuzat de platforma Apple TV+ vineri, după care noi episoade vor fi lansate săptămânal.

Tags: Min Jin Leepachinko
Diverse