Serviciile de informaţii franceze au îndepărtat din structurile lor mai multe persoane suspectate de radicalizare

Publicat:

Serviciile de informaţii franceze au exclus din structurile lor 16 persoane începând din anul 2014 ”pentru potenţiala radicalizare a lor sau a anturajului lor”, a anunţat marţi guvernul francez într-un comunicat citat de AFP, scrie agerpres.

Anunţul survine în urma concluziilor a două verificări încredinţate Inspecţiei serviciilor de informaţii (ISR), după ce pe 3 octombrie 2019 un informatician care lucra pentru Direcţia de Informaţii, Mickael Harpon, a ucis patru persoane în incinta prefecturii poliţiei din Paris.


Citește și : Merkel aşteaptă o decizie a UE privind participarea Huawei la sistemul 5G în Europa

Suspectat de radicalizare islamică, Harpon a înjunghiat mortal trei poliţişti şi un agent administrativ, fiind apoi împuşcat mortal.

Excluderea celor 16 persoane din serviciile de informaţii a fost însă efectuată înaintea acestui asasinat, niciun alt membru al acestor servicii nefiind de atunci îndepărtat din sistem.

În comunicatul său, guvernul de la Paris mai menţionează că a luat o serie de măsuri menite să consolideze securitatea internă a serviciilor de informaţii. ”Începând cu acest an, formarea iniţială şi apoi permanentă asupra primelor semne de radicalizare va fi sistematizată în cadrul serviciilor şi în cadrul academiei de informaţii”, se arată în text.

Citește și : Franța, de acord să amâne colectarea noii taxe pentru ‘giganții’ din tehnologie până la finalul acestui an

În ce priveşte recrutările, obţinerea unei autorizaţii privind accesul la informaţii cu caracter secret militar va fi obligatorie înaintea oricărei preluări a unei funcţii într-un serviciu de informaţii, iar ”interviurile prealabile atribuirii unui post vor fi mai bine sistematizate, mai bine formalizate şi completate de alte interviuri cu un psiholog şi ofiţer de securitate”, mai notează guvernul francez.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.