
Ambasada Republicii Moldova în Federația Rusă anunță suspendarea temporară a prestării serviciilor de stare civilă în perioada 1–31 august 2026, în contextul implementării unui nou sistem informațional pentru procesarea actelor, notează MOLDPRES.
Pe durata acestei perioade, Secția Consulară nu va recepționa cereri pentru înregistrarea nașterii, căsătoriei, divorțului și decesului, precum și pentru eliberarea duplicatelor și extraselor de pe actele de stare civilă.
Vezi și: Destinații de vacanță care îți schimbă viața
Potrivit misiunii diplomatice, măsura este una temporară și are drept scop asigurarea unei tranziții eficiente către noul sistem informațional, care va permite procesarea acestor servicii într-un mod mai sigur și mai eficient.
Recepționarea cererilor pentru serviciile de stare civilă va fi reluată după finalizarea implementării noului sistem. Ambasada Republicii Moldova în Federația Rusă le mulțumește cetățenilor pentru înțelegere și sprijin.
Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate
This post was last modified on 26/07/2026 17:55 17:55