
Serviciul Vamal a desfășurat, de la începutul anului 2026, 52 de anchete de serviciu și 43 de investigații preliminare, în urma cărora au fost aplicate 43 de sancțiuni disciplinare, inclusiv două destituiri din funcție. Măsurile fac parte din acțiunile de consolidare a integrității și responsabilității în cadrul autorității vamale, transmite MOLDPRES.
Potrivit Serviciului Vamal, sancțiunile aplicate au constat în 21 de avertismente, 13 mustrări, șapte mustrări aspre și două destituiri din funcție.
Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate
În aceeași perioadă au fost efectuate 212 misiuni de control, iar în trei cazuri materialele au fost transmise organelor de drept, în condițiile prevăzute de legislație.
Pe parcursul lunii iunie, Comisia de disciplină a examinat 12 anchete de serviciu. În urma evaluării cazurilor, șase funcționari vamali au fost sancționați disciplinar: unul a fost destituit din funcție, unul a primit mustrare aspră, doi au fost sancționați cu mustrare, iar alți doi au primit avertismente.
În celelalte șase cazuri, anchetele au fost încetate fără aplicarea unor sancțiuni disciplinare, întrucât nu au fost constatate elementele constitutive ale unei abateri disciplinare. Cu toate acestea, funcționarii vizați au fost atenționați asupra obligației de a respecta disciplina de serviciu și normele de conduită profesională.
Vezi și: Destinații de vacanță care îți schimbă viața
Serviciul Vamal precizează că aceste acțiuni sunt parte a Politicii anticorupție pentru perioada 2026–2029, care urmărește prevenirea, depistarea și sancționarea abaterilor, consolidarea mecanismelor de integritate și protejarea funcționarilor împotriva riscurilor de corupție. Instituția își reafirmă angajamentul de a asigura un sistem vamal bazat pe transparență, respectarea legii și etică profesională.
This post was last modified on 06/07/2026 16:40 16:40