X

Serviciul Vamal a încasat peste 914 mln de lei în ultima săptămână

Serviciul Vamal a încasat peste 914 mln de lei în ultima săptămână

În perioada 26 februarie – 3 martie curent, Serviciul Vamal a încasat la bugetul de stat peste 914,5 milioane de lei (aproximativ 45,7 mln de euro), ceea ce constituie îndeplinirea cifrei de control pentru perioada de referință în mărime de 150%, informează MOLDPRES.

Potrivit Serviciului Vamal, în luna februarie au fost colectați la bugetul de stat 2,956 miliarde lei, fiind îndeplinită cifra de control de 118%.

Citește și Pagina Centrului de Excelență în energetică și electronică a fost spartă. Apar doar postări pornografice

Totodată, în ultima săptămână, persoanele fizice au introdus bunuri a căror valoare în vamă depășește limita neimpozabilă, fiind încasate plăți de peste 22,5 milioane lei, ceea ce reprezintă 2,5% din totalul sumei. Banii colectați de la contribuabili sunt vărsați direct în bugetul de stat și redistribuiți pentru salarii, dezvoltarea infrastructurii, proiecte sociale ș.a.

Serviciul Vamal a încasat peste 914 mln de lei în ultima săptămână

De asemenea, pe parcursul săptămânii trecute, au fost perfectate 12 616 declarații vamale, iar fluxul mijloacelor de transport a constituit 61 435 de traversări. Cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leușeni și Sculeni, cu 15 944 și, respectiv, 11 864 traversări.

De la începutul anului curent, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat circa 5,53 miliarde lei.

Tags: a încasatîn ultima săptămânăpeste 914 mln de leiServiciul Vamal
Categorii: EconomieȘtirile zilei