
În perioada 3 – 9 martie, Serviciul Vamal a înregistrat încasări record de peste 897,1 milioane de lei la bugetul de stat, depășind estimările prevăzute. De la începutul anului curent, suma totală colectată se ridică la aproximativ 6,6 miliarde de lei, atingând o rată de îndeplinire a cifrei de control de 106,7%.
Potrivit autorităților, în același interval, au fost introduse bunuri de către persoane fizice, ale căror valori depășesc limita neimpozabilă, ceea ce a generat încasări de aproximativ 13,2 milioane de lei. Acest lucru reprezintă 1,5% din totalul încasărilor pentru săptămâna respectivă.
Citeşte şi: Susţinătorii lui Georgescu s-au luat la bătaie cu jandarmii – Stiripesurse.md
Banii colectați sunt redistribuiți pentru diverse scopuri, inclusiv salarii, dezvoltarea infrastructurii și susținerea proiectelor sociale.
În aceeași perioadă, au fost perfectate 11.068 de declarații vamale, iar fluxul de transport a înregistrat 67.426 de traversări. Posturile vamale Leușeni și Sculeni au rămas cele mai tranzitate, cu 16.400, respectiv 12.981 traversări.