
Informaţia detaliată cu privire la modul de introducere şi scoatere a bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova de către persoanele fizice este prevăzută în următoarele acte normative:
Ce trebuie să cunoști dacă traversezi frontiera în calitate de persoană fizică:
La trecerea frontierei vamale pe sens de intrare, ieșire sau tranzit, este necesar să completați declarația vamală a călătorului – formularul prin care declarați bunurile aflate în bagajele personale.
Documentul se depune în următoarele cazuri:
🔹Pentru mărfuri cu caracter comercial din bagajele personale, cu condiția ca valoarea acestora să nu depășească echivalentul în lei moldovenești a sumei de 1000 euro sau 1000 de kg în masă netă;
🔹Pentru bunuri al căror transport peste frontiera vamală se autorizează de către alte autorități de control;
🔹Pentru bagajul personal conform art. 225 Cod vamal;
🔹La solicitarea călătorului;
🔹La cerința funcționarului vamal.
De asemenea, formularul poate fi depus în cazul declarării voluntare a valorilor valutare de până la 10 000 de euro.
Citește și: FOTO Marfă ascunsă pe corp și în bagaj, deconspirată de vameșii de la Palanca
Declararea bunurilor de către călători
Călătorii sunt obligați să declare și să prezinte Serviciului Vamal bunurile aflate asupra lor sau în bagajele personale. Declararea bunurilor se poate face:
Călătorii sunt obligați să declare în scris în toate cazurile:
Mărfuri importate cu scutire de drepturi de import
Bunurile aflate în bagajele călătorilor permise a fi importate cu scutire de drepturi de import sunt următoarele:
1. bunurile aflate în bagajele personale ale călătorilor cu condiția ca acestea să nu fie introduse în scopuri comerciale și valoarea lor intrinsecă să nu depășească 300 de euro de persoană, în cazul transportului terestru, sau 430 de euro de persoană în cazul călătorilor care folosesc transportul aerian și al celor care folosesc transportul maritime;
2. produse din tutun în următoarele limite cantitative:
3. carburantul conținut în rezervorul standard al mijlocului de transport
4. băuturile alcoolice:
Scutirea poate fi aplicată pentru oricare combinație de tipuri de alcool și băuturi alcoolice menționate, cu condiția ca totalul procentelor utilizate din cantitățile individuale permise să nu depășească 100%.
Mărfurile conținute în bagajele personale ale călătorilor care sunt importate în Republica Moldova sunt admise fără plata drepturilor de import cu respectarea următoarelor condiții:
ATENȚIE! Destinaţia mărfii transportate de călători peste frontiera vamală se determină reieşind din categoria mărfii, cantitatea ei, precum şi din analiza tuturor circumstanţelor călătoriei.
Marfa este calificată a fi destinată uzului personal dacă este introdusă/scoasă în exclusivitate pentru a fi utilizată de către o persoană ori de către membrii familiei acesteia (pentru consum final).
Membri ai familiei sunt soţul (soţia), copiii (inclusiv cei adoptivi), părinţii, persoanele asupra cărora este instituită, conform legii, tutela sau curatela.
La stabilirea destinaţiei mărfii se iau în considerare următoarele:
Obligaţia de a confirma faptul că marfa nu este destinată activităţii comerciale sau de producţie se pune în seama călătorului care deplasează marfa.
Alte informații pot fi consultate în următoarele compartimente:
SCOATEREA BUNURILOR DE PE TERITORIUL REPUBLICII MOLDOVA
Persoanele fizice au dreptul să exporte bunuri indiferent de valoare, cu condiția că mărfurile au caracter necomercial și cu îndeplinirea formalităților vamale stabilite la pct.281, pct.286, pct. 289 din Regulamentul de punere în aplicare a Codului Vamal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.92/2023.
Declarațiile vamale de export pot fi făcute verbal pentru următoarele mărfuri:
1) mărfuri cu caracter necomercial;
2) mărfuri cu caracter comercial, cu condiția ca valoarea acestora să nu depășească echivalentul în lei moldovenești a sumei de 1 000 euro sau 1 000 kg în masă netă;
3) mijloace de transport înregistrate pe teritoriul vamal și destinate reimportului, precum și piese de schimb, accesorii și echipamente pentru aceste mijloace de transport;
4) furaje și hrană care însoțesc animalele în timpul exportului acestora și care beneficiază de scutire de drepturi de import în temeiul art. 271 din Cod.
IMPORTANT: Regulile descrise mai sus pentru scoaterea bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova pot să NU coincidă cu regulile de introducere a acestor bunuri în țara în care mergeți.
Îniante de a porni în călătorie, consultați regulile țării de destinație referitor la introducerea bunurilor de către călători.
1. România (UE)
2. Ucraina
This post was last modified on 16/02/2025 17:41 17:41