X

Seulul plăteşte bunicii şi alte rude care se ocupă de copiii mici

Municipalitatea din Seul, capitala Coreei de Sud, va acorda o indemnizaţie lunară de 300.000 de woni (242 dolari SUA) familiilor care se bazează pe bunici sau alte rude pentru îngrijirea copiilor, în cadrul unui proiect menit să contribuie la uşurarea sarcinii creşterii copiilor, au declarat marţi responsabili sud-coreeni citaţi de Yonhap, potrivit agerpres.

Oraşul intenţionează să investească un total de 14,7 trilioane de woni (circa 12 miliarde USD) pe parcursul a cinci ani până în 2026, inclusiv 200 de miliarde de woni pentru 2023, într-un amplu proiect de asistenţă pentru îngrijirea copiilor, susţinut de primarul Oh Se-hoon, au spus sursele.

Citeşte şi: Mai multe ţări doresc ridicarea recentelor sancţiuni ‘punitive’ israeliene impuse Palestinei – Black News

Conform acestui plan, începând cu luna august va fi acordată o indemnizaţie lunară de 300.000 de woni per copil familiilor în care bunicii sau rudele apropiate îşi asumă sarcinile de îngrijire a copilului timp de 40 de ore sau mai mult pe lună.

Cuplurile care lucrează şi care au un venit lunar mai mic de aproximativ 6,65 milioane de woni (5.300 dolari) şi un copil cu vârsta de maxim 2 ani sunt eligibile pentru acest beneficiu.

Începând din septembrie, oraşul va oferi şi până la 600.000 de woni (484 USD) părinţilor aflaţi în concediu pentru creşterea copilului. Indemnizaţia este disponibilă pentru părinţii care locuiesc în Seul şi au un salariu lunar care se ridică la 150% din venitul mediu naţional. Până la 2,4 milioane de woni vor fi acordate cuplurilor care lucrează şi care intră simultan în concediu pentru creşterea copilului.

Citeşte şi: În Belarus a început procesul în contumacie împotriva Svetlanei Tihanovskaia – Black News

În cadrul proiectului, municipalitatea intenţionează, de asemenea, să deschidă circa 100 de “restaurante pentru copii” administrate de edili, constând într-un loc de joacă interior cu servicii de cantină.

Potrivit site-ului Outsourceaccelerator, salariul mediu în Coreea de Sud a fost în 2022 aproximativ echivalentul a 2.400 dolari, iar Seulul figura pe locul 14 în clasamentul celor mai scumpe oraşe.

Tags: bunicicopiiCoreea de SudOh Se-hoonseul
Categorii: Știrile zilei