Seulul trimite înapoi în Nord trei pescari nord-coreeni, cu tot cu barca lor de lemn

Seulul a trimis înapoi în Nord trei nord-coreeni care au trecut din greşeală în Sud la bordul unei bărci de pescuit şi au cerut să se întoarcă acasă, a anunţat luni Ministerul Unificării sud-coreean, informează France Presse, potrivit agerpres.

“Cei trei membri ai echipajului, precum şi ambarcaţiunea de lemn, vor fi trimişi înapoi în Nord”, a declarat ministerul jurnaliştilor.

Citeşte şi: Atac armat în California (VIDEO): Cel puţin trei oameni au fost ucişi!

Potrivit AFP, un prosop alb a fost prins de catargul bărcii sâmbătă seară când a trecut demarcaţia din Marea de Est, numită şi Marea Japoniei.

Crezând că aceasta ar însemna că cei trei marinari vor să ajungă în Sud, autorităţile sud-coreene au dus echipajul într-un port militar pentru interogatoriu.

Dar aceştia au spus că a fost vorba de o eroare de navigaţie şi au cerut să se întoarcă în Nord, a precizat ministerul.

Citeşte şi: Un alt oficial pleacă din administraţia lui Trump: Şeful serviciilor de informaţii renunţă la funcţie!

În iunie, o barcă de pescuit din Nord a trecut demarcaţia, de altfel atent supravegheată, şi a navigat până într-un port sud-coreean înainte de a fi identificată ca fiind nord-coreeană.

Doi dintre cei patru membri ai echipajului au cerut azil, iar ceilalţi doi au fost trimişi înapoi în Nord. Un general sud-coreean a fost destituit din cauza deficienţelor în supravegherea frontierei în timpul acestui incident.

Tags: Coreea de NordCoreea de Sudpescari
Categorii: Știrile zilei