X

Sevilia suspendă procesiunile din Semana Santa

Procesiunile din Săptămâna Mare (Semana Santa) din oraşul spaniol Sevilia (sud), cele mai importante evenimente religioase şi turistice la nivel internaţional celebrate înainte de Paştele catolic, au fost suspendate sâmbătă pentru a preveni răspândirea noului coronavirus, relatează EFE, scrie agerpres.

Decizia a fost convenită de Primăria oraşului, alături de Arhiepiscopia din Sevilia şi Consiliul Hermandades y Cofradías, în faţa “prezumţiei rezonabile că măsurile sanitare de prevenţie” vor fi extinse pentru o perioadă mai amplă de timp, se arată într-un comunicatul al guvernului local.

Citește și : Bilanţul epidemiei de coronavirus la nivel mondial: Peste 143.000 de cazuri depistate și 5.400 decese

Suspendarea, care ar putea viza şi alte celebrări publice prilejuite de Săptămâna Mare ), intervine după decizia anulării unei alte sărbători spaniole de faimă internaţională, Fallas de Valencia (est), care atrage turişti din întreaga lume şi care ar putea fi celebrate în iulie, dacă împrejurările vor permite acest lucru.

Peste 1.500 noi cazuri de coronavirus au fost notificate de vineri în Spania, a doua ţară cea mai afectată din Europa cu în total 5.753 cazuri, potrivit ultimului bilanţ anunţat de autorităţi şi citat de AFP.

În Spania, care se pregăteşte sâmbătă să declare starea de alertă pentru a limita răspândirea noului virus, numărul morţilor a crescut sâmbătă la 136, faţă de 121 joi seară.

Citește și : Cel mai pesimist scenariu: 214 milioane de americani vor fi infectați cu noul coronavirus

Tags: coronavirusHermandades y CofradíasPaşteSemana SantaSeviliaspania
Categorii: Diaspora