StiripesurseEconomieSezonul căpșunelor, aproape de final: recoltă mică, prețuri mari și pierderi...

Sezonul căpșunelor, aproape de final: recoltă mică, prețuri mari și pierderi pentru agricultori

Publicat:

Sezonul căpșunelor din acest an se încheie cu pierderi semnificative pentru agricultorii moldoveni, care raportează o recoltă mai slabă și cheltuieli crescute. Potrivit expertului în marketingul pomușoarelor Dmitrii Dodica, volumul producției de căpșuni în Moldova înregistrează anual o scădere cuprinsă între 5% și 15% din 2023 încoace.

Ploile frecvente din a doua jumătate a lunii mai au compromis în mare parte recolta, afectând atât calitatea, cât și volumul fructelor. În lipsa unor sisteme eficiente de protecție împotriva intemperiilor, fermierii au suferit pierderi considerabile. „Condițiile meteo nefavorabile, lipsa forței de muncă sezonieră și accesul limitat la apă pentru irigare au fost principalele provocări în acest sezon”, a explicat Dodica pentru IPN.

Un exemplu elocvent este cazul fermierului Andrei Barbanov din Cojușna, care a recoltat doar 7 tone de căpșuni pe hectar, față de 15 tone anul trecut. Acesta afirmă că prima înflorire a fost afectată de instabilitatea vremii, iar metodele de protecție aplicate – inclusiv folosirea focurilor sau a substanțelor speciale – nu au reușit să salveze cultura. În total, Barbanov a comercializat pe piața internă circa 20–24 de tone de căpșuni, fără posibilitatea de a exporta, așa cum reușea anterior.

Oferta de căpșuni a fost scăzută la început de sezon, iar prețurile s-au menținut ridicate. Dacă inițial kilogramul se vindea cu 85–130 de lei, la final de sezon prețul a coborât la 55–60 de lei. Producătorii justifică aceste prețuri prin costurile mari pentru întreținerea plantațiilor, echipamentelor, irigare, protecție fitosanitară și plata muncitorilor.

Un alt obstacol major rămâne lipsa forței de muncă. „Sunt puțini lucrători disponibili, majoritatea au plecat peste hotare”, susțin agricultorii, care spun că în plin sezon de recoltare nu au avut suficienți oameni pentru a culege fructele la timp.


Specialiștii atrag atenția că situația din acest an reflectă din nou vulnerabilitatea agriculturii moldovenești în fața schimbărilor climatice și lipsa infrastructurii moderne de susținere a fermierilor locali.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Oamenii de știință au găsit o metodă nouă de a scăpa de țânțari. Implică ciupercile!

În condițiile în care mii de oameni mor anual din cauza bolilor răspândite de țânțari, orice nouă metodă de a-i stârpi e o descoperire...

Constantin Cojocaru, primarul municipiului Edineț, ales în funcția de copreședinte al Comitetului Regiunilor CORLEAP al UE

Primarul municipiului Edineț, Constantin Cojocaru, a fost ales, în funcția de copreședinte al Comitetului Regiunilor CORLEAP al Uniunii Europene, informează PROVINCIAL. Primăria Edineț a transmis...

Filmul retragerii de trupe americane din Europa. Rumori încă din luna aprilie

La începutul lunii aprilie 2025, experții avertizau că o astfel de decizie ar crea îngrijorări în rândul aliaților din NATO și l-ar încuraja pe...

Modelul propagandistic preferat al Pentagonului

Atunci când vă imaginați presa într-un regim dictatorial vă gândiți probabil la ceva anost și tern. Poate la programul TV din URSS, proslăvind recolta...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.