Ultimul puţ de cărbune din Cehia se va închide la sfârşitul lunii ianuarie, punctul final a 250 de ani de exploatare la mare adâncime şi sfârşitul unei industrii care a alimentat ascensiunea industriei grele în Europa Centrală, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.
Ultimele tone de cărbune sunt transportate luna aceasta din puţuri de la câţiva kilometri adâncime la mina CSM din Stonava, lângă graniţa cu Polonia, deoarece preţurile scăzute la cărbune şi tranziţia industrială şi ecologică a Europei subminează cererea pentru ceea ce a fost cândva cea mai apreciată resursă a regiunii.
Compania de stat OKD se pregătea să închidă mina acum trei ani, până când invazia rusească din Ucraina a dus la o creştere bruscă a preţurilor la energie şi a adus minei un răgaz suplimentar de scurtă durată.
„Este trist că puţul se închide, este o muncă grea, dar bună”, a spus Grzegorz Sobolewski, un miner polonez care se gândeşte să îşi găsească un alt „loc de muncă peste graniţă, în Polonia, unde puţurile sunt încă în funcţiune.
Directorul OKD, Roman Sikora, spune că adâncimea minei a devenit slăbiciunea sa. „Preţurile globale la cărbune sunt scăzute, în timp ce costurile noastre sunt din ce în ce mai mari odată cu creşterea adâncimilor la care mergem”, a spus Roman Sikora.
Mineritul în regiunea Ostrava a început la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi a transformat un colţ rural al imperiului Habsburgic într-o enclavă industrială. Investitorii, inclusiv familia Rothschild, au finanţat proiecte industriale majore, cum ar fi căile ferate, oţelăriile şi infrastructura de sprijin, contribuind la atragerea a zeci de mii de muncitori în ceea ce a devenit un centru puternic al industriei grele.
Industria a primit un nou impuls după naţionalizarea comunistă din 1948. În anii 1980, peste 100.000 de mineri lucrau în bazinul carbonifer, iar OKD producea până la 25 de milioane de tone de cărbune pe an.
O mare parte din acea lume s-a prăbuşit după 1989, când industria grea din epoca comunistă s-a destrămat, carierele s-au închis una câte una şi zeci de mii de mineri şi-au pierdut mijloacele de trai.
Când OKD, o companie privatizată, a dat faliment acum un deceniu, statul a preluat-o pentru a o lichida. Până în octombrie anul trecut, OKD extrase doar 1,1 milioane de tone de cărbune şi a redus forţa de muncă la 2.300 de salariaţi, alţi 1.550 urmând să fie disponibilizaţi în lunile următoare.
Economistul Jan Belardi de la Universitatea Tehnică din Ostrava a declarat că anii 1990 şi începutul anilor 2000 au fost cei mai grei ani, regiunea confruntându-se cu concedieri masive şi cu apariţia lentă a noilor industrii.
Şomajul este astăzi de 6,6% – încă peste media naţională, dar departe de nivelurile recesiunii postcomuniste, susţinută de programele de recalificare şi de investitorii străini atraşi în zonă după aderarea Cehiei la UE în 2004.
„Fiind la graniţa cu Polonia şi Slovacia, această regiune a avut un aflux semnificativ de investiţii străine directe, cum ar fi Hyundai din Coreea de Sud”, a spus Jan Belardi.
Mineritul lasă în urmă şi un impact asupra mediului, inclusiv lagune poluate şi instalaţii de suprafaţă ale fostelor mine.
Regiunea primeşte 19 miliarde de coroane (907,96 milioane de dolari) din Fondul pentru o tranziţie justă al UE pentru transformarea regiunilor afectate de politicile de decarbonizare ale blocului comunitar, a declarat Belardi.
În Polonia, mineritul cărbunelui încă angajează 70.000 de persoane, iar sindicatele au obţinut promisiuni de a continua mineritul până în 2049. În vestul Cehiei, se aşteaptă ca mineritul de suprafaţă al lignitului să continue încă câţiva ani.
Chiar şi OKD încearcă să se orienteze spre un viitor la suprafaţă. Compania îşi propune să rămână activă în comerţul cu cărbune şi să dezvolte noi afaceri, inclusiv un parc de baterii, un centru de date şi o mică centrală electrică alimentată cu metan, care foloseşte gazul care se scurge din vechile puţuri.
„Avem planuri destul de măreţe cu OKD pentru viitor”, a spus Sikora.
