Shanghai iese miercuri din două luni de lockdown COVID

Publicat:

Shanghai va ieși, miercuri, din două luni de lockdown COVID. Marea majoritate a locuitorilor celui mai mare oraș din China își vor putea părăsi locuințele , informează mediafax.

Vestea a fost primită cu o explozie de bucurie, dar și cu o oarecare îngrijorare din partea oamenilor epuizați, conform Reuters.


Citește și : Rusia îşi va plăti datoria externă utilizând o schemă similară cu plata în ruble pentru gaze

Cei mai mulți dintre cei 25 de milioane de locuitori ai orașului au fost închiși în casele lor pe aproape toată durata lockdown-ului care a început pe 1 aprilie, restricțiile relaxându-se ușor doar în ultimele săptămâni pentru a le permite unora să iasă pentru perioade scurte de timp.

Autoritățile locale au declarat la începutul acestei luni că intenționează să restabilească în totalitate viața normală până luna viitoare, dar nu a fost clar cum vor face acest lucru, în contextul în care insistă să respecte politica chineză “zero-COVID”.

Unii locuitori au primit vestea cu neîncredere, spunând că ceea ce trebuia să fie inițial o izolare de 5 zile a devenit un calvar mult mai lung decât se preconiza.

Relaxarea restricțiilor se aplică doar celor din zonele cu risc scăzut, în care locuiesc aproximativ 22,3 milioane de persoane, potrivit datelor guvernamentale.

Oamenii vor trebui în continuare să poarte măști, sunt descurajați să participe la întâlniri mari și încurajați să se vaccineze.

Autoritățile nu au precizat dacă vor fi permise activități precum servirea mesei la restaurant.

Închiderea întregului oraș a alimentat furia publică și rarele proteste și a lovit lanțurile de aprovizionare și economia Chinei.

Citește și : Polonia vrea să găzduiască viitorul birou al ONU pentru reconstrucţia Ucrainei

Locuitorii au criticat dur guvernul orașului pentru comunicarea pe care a avut-o în mare parte din această perioadă.

„Shanghai a suferit un regres uriaș și și-a pierdut strălucirea în timpul celor două luni de măsuri stricte de izolare. Deși drumul spre normalitate este lung, aceste noi măsuri indică prioritizarea redresării economice a Shanghaiului”, a declarat Bettina Schoen-Behanzin, vicepreședinte al Camerei de Comerț a Uniunii Europene în China.

 

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Lana Del Rey s-a căsătorit cu Jeremy Dufrene

Lana Del Rey s-a căsătorit cu Jeremy Dufrene Cântăreața Lana Del Rey, în vârstă de 39 de ani, s-a căsătorit cu Jeremy Dufrene, un ghid...

Cum au ajuns o mamă și fiica ei să ‘antreneze’ bacterii pentru a restaura frescele din biserici

Cum au ajuns o mamă și fiica ei să 'antreneze' bacterii pentru a restaura frescele din biserici În timp ce microbiologul spaniol Pilar Bosch căuta...

Prințesa Diana ar fi fost avertizată cu privire la comportamentul lui Mohammad Al-Fayed

Prințesa Diana ar fi fost avertizată cu privire la comportamentul lui Mohammad Al-Fayed Jurnalistul Richard Kay a dezvăluit că a avertizat-o pe Prințesa Diana despre...

O femeie a recunoscut că a condus o rețea de proxenetism pentru politicienii din SUA

O femeie a recunoscut că a condus o rețea de proxenetism pentru politicienii din SUA O femeie de 42 de ani a recunoscut că a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.