X

Shinzo Abe îi îndeamnă pe ruși și japonezi să se implice în soluționarea disputei teritoriale

 Prim-ministrul japonez Shinzo Abe a transmis joi că cetățenii Japoniei și Rusiei ar trebui să lucreze împreună cu guvernele pentru a-și exprima părerea în rezolvarea disputei teritoriale dintre cele două țări, relatează agenția de presă Tass, potrivit mediafax.

Shinzo Abe a anunțat că dorește să semneze un acord de pace cu Rusia după ce disputa teritorială este rezolvată.

Citește și: Trump se consideră ‘hărțuit’ de anchetele asupra legăturilor sale cu Rusia

„Pentru progresul negocierilor, este foarte important ca cetățenii să își manifeste interesul și înțelegerea față de problemă, guvernul și poporul ar trebui să lucreze împreună”, a declarat Abe.

Prim-ministrul japonez a transmis că va continua să promoveze acest model comun de lucru pentru găsirea unei soluții acceptabile pentru ambele țări.

Insulele Kurile, cunoscute drept Teritoriile Nordice în Japonia, sunt un motiv de dispută pentru cele două țări. Rusia și Japonia nu au semnat niciodată un tratat formal pentru a pune capăt ostilităților după Al Doilea Război Mondial.

Citește și: Theresa May revine la Bruxelles cu variante de compromis pentru Brexit

Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, ar putea face o vizită oficială în luna martie sau aprilie în Japonia, pentru a se întâlni cu omologul său japonez Taro Kono. Cei doi oficiali vor discuta despre încheierea unui tratat de pace, conform declarațiilor unor surse guvernamentale.

Lavrov și Kono se vor întâlni întâi în data de 16 februarie, în cadrul unei Conferințe de Securitate de la Munich. În cadrul acestei întâlniri, cele două țări doresc să maximizeze progresul pentru încheierea unui tratat de pace, care ar pune capăt disputei teritoriale.

Tags: acord de paceInsulele KurileJaponiarusiaShinzo Abe
Categorii: Știrile zilei