Și-a agresat propria bunică. Individul – condamnat

Un individ  în vârstă de 25 de ani a fost condamnat  la 2 ani de închisoare pentru violență în familie comisă în privința bunicii sale.

Citește și: Cererile depuse în 2025 pentru subvenționarea primelor de asigurare în agricultură au fost achitate

Prin cumul parțial cu o condamnare anterioară din 22 ianuarie 2025, instanța i-a stabilit o pedeapsă definitivă de 3 ani de închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

Potrivit procurorilor, la 7 august 2023, inculpatul, aflat sub influența alcoolului și a substanțelor narcotice, a provocat un conflict la domiciliu cu bunica sa, în vârstă de 83 de ani.  Altercația a izbucnit după ce acesta a venit acasă împreună cu mai mulți prieteni, care consumau alcool și tulburau ordinea în curte. Bunica a ieșit la ușa locuinței pentru a le cere să părăsească curtea casei și să înceteze orice comportament deranjant. După aceasta, victima a intrat în casă, fiind urmată de nepot, care a agresat-o fizic, lovind-o cu piciorul în umăr. În urma loviturii, femeia a căzut la podea, suferind fracturi la umărul drept și la braț, iar inculpatul a ieșit din locuință fără a-i acorda un ajutor.

Ulterior, alertată telefonic, o prietenă a victimei s-a deplasat imediat la domiciliul acesteia și a chemat de urgență salvarea și poliția. Femeia a primit îngrijirile medicale necesare. În urma agresiunilor, victimei i-au fost cauzate vătămări corporale medii.

Victima a declarat că agresorul avea un comportament violent repetitiv și consuma frecvent alcool și droguri, provocând suferință familiei.  Inculpatul și-a recunoscut vina și a declarat că regretă cele săvârșite.  Acesta nu este la prima abatere de lege, fiind anterior condamnat pentru mai multe furturi.

This post was last modified on 09/04/2026 20:51 20:51

Tags: bunicăbunica agresatapensionară agresată
Știrile zilei