Şi-a înjunghiat mortal vecinul apoi l-a aruncat de la balcon

Un bărbat din capitală a fost condamnat la 18 ani de închisoare după ce acum șapte luni și-a ucis vecinul, iar cadavrul l-a aruncat peste geam. Sentința a fost pronunțată zilele trecute de magistrații Judecătoriei Chișinău.
Potrivit materialelor dosarului, totul s-a produs în seara zilei de 22 mai într-un bloc din sectorul Buiucani, când victima a venit în vizită la condamnat. La un moment dat, între cei doi s-a iscat o ceartă, în urma cărei proprietarul apartamentului a luat un cuțit și i-a aplicat vecinului o lovitură în abdomen. În urma traumei primite, cel din urmă a decedat.
Citeşte şi: Vedeta baletului din Rusia A MURIT după ce a căzut de la etaj – Stiripesurse.md

Ulterior, în noaptea spre 24 mai, individul a învelit cadavrul vecinului într-o plapumă și l-a aruncat peste geamul apartamentului, amplasat la etajul 9.

Fiind audiat, acesta și-a recunoscut parțial vina. El a menționat că în acea seară vecinul a venit beat criță la el în vizită și l-a acuzat că ar avea relații cu soția acestuia. Deși condamnatul nega acuzațiile, victima a sărit la bătaie. Într-un final, proprietarul apartamentului a luat un cuțit și a lovit atacatorul.

Timp de mai bine de o zi, acesta nu știa cum să procedeze cu cadavrul. Bărbatul, anterior condamnat la închisoare, a declarat că îi era frică, astfel a decis să arunce cadavrul peste geam.

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Chișinău în decurs de 15 zile.

Tags: chisinaucrimaomorvecin
Social