
Oficiul Florești al Procuraturii Soroca a anunțat că un bărbat acuzat de violență în familie a fost condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare, pedeapsa urmând a fi executată într-un penitenciar de tip semiînchis.
Potrivit anchetei, în seara de 12 iulie 2025, bărbatul, aflat sub influența alcoolului, și-a agresat concubina în locuința comună din raionul Florești. În timpul unei certuri, acesta i-a aplicat victimei o lovitură cu o sticlă în cap, urmată de multiple lovituri cu pumnii și picioarele, provocând suferințe fizice și psihice. Expertiza medico-legală a confirmat vătămări corporale ușoare.
Inculpatul și-a recunoscut integral vina, iar procurorii au menționat că acesta are antecedente penale pentru infracțiuni similare și alte fapte ilegale.
Sentința poate fi contestată la Curtea de Apel Nord în termen de 15 zile de la pronunțare. Procuratura reiterează apelul către persoanele afectate de violența domestică să denunțe abuzurile, subliniind că protejarea victimelor și sancționarea agresorilor rămân priorități.