X

Şi-a sugrumat concubina invalidă şi apoi a plecat liniştit la muncă

Şi-a sugrumat concubina invalidă şi apoi a plecat liniştit la muncă

O femeie a alertat poliția, după ce și-a găsit consăteanca fără suflare în casă, iar pe suprafața cadavrului multiple urme de moarte violentă.

Descoperirea macabră a avut loc în amiaza zilei, în jurul orei 11:30, în localitatea Tîrșiței, din raionul Telenești, transmite IP Telenești.
Citeşte şi: Doi moldoveni au fost atacaţi de urs în România – Stiripesurse.md

Potrivit surselor, victima s-a dovedit a fi o femeie cu grad de invaliditate, în vârstă de 50 de ani. Medicul-legist venit la fața locului a stabilit preliminar că pe suprafața cadavrului sunt prezente mai multe urme de moarte violentă și leziuni caracteristice agresării fizice.

Ulterior, oamenii legii au stabilit pe urme fierbinți un bănuit, care s-a dovedit a fi chiar concubinul victimei, un bărbat în vârstă de 42 de ani. Sursele noastre susțin că acesta ar suferi de dereglări psihice, dar din motive încă necunoscute nu se află la evidența medicului psihiatru.

Şi-a sugrumat concubina invalidă şi apoi a plecat liniştit la muncă

Bărbatul a declarat polițiștilor că în această dimineață, în jurul orei 04:00, înainte la muncă, între el și concubina sa s-a iscat un conflict în urma consumului de alcool. Bărbatul i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele peste diferite părți ale corpului, după care ar fi sugrumat-o.

Acesta și-ar fi recunoscut vina și a fost reținut pentru 72 de ore, iar pe numele său a fost pornită o cauză penală.

Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care a fost comisă crima.

Tags: crimaraionul TeleneştiTîrșiței
Social