X

Siegfried Mureşan: Euroscepticii sunt izolaţi în Parlamentul European

Siegfried Mureşan: Euroscepticii sunt izolaţi în Parlamentul European

Coaliţia la care lucrăm începând cu data de 9 iunie, formată din Partidul Popular European, socialişti şi Renew, funcţionează şi angajamentele se respectă, lucru confirmat de cele 562 de voturi obţinute de Roberta Metsola, realeasă preşedinte al Parlamentului European, a susţinut marţi eurodeputatul Siegfried Mureşan într-o întâlnire cu un grup de jurnalişti români.

”Intenţia noastră este ca în acest mandat să conducem ca trei grupuri europene responsabile Uniunea Europeană, să asigurăm o majoritate predictibilă, stabilă în Parlamentul European. La această majoritate sunt bineveniţi şi europarlamentari din alte grupuri politice europene, dacă doresc să susţină măsurile noastre, în special Verzii, care au manifestat un interes crescut zilele trecute pentru a fi parte a majorităţii. Ei nu sunt oficial parte a coaliţiei, fiindcă în ultimul mandat au dovedit că nu au fost un grup pe care ne-am putut baza. Ei au votat împotriva Ursulei von der Leyen în urmă cu 5 ani de zile, deşi ea tocmai făcuse din Pactul Verde principalul ei obiectiv. Dacă ei trec cu succes prin acest proces de maturizare şi de responsabilizare, pot deveni un partener de coaliţie pe termen lung”, a afirmat Mureşan, potrivit stiripesurse.

Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

Grupurile politice formate în noul Parlament European rezultat în urma alegerilor din 6-9 iunie sunt Partidul Popular European (188 de membri), S&D (136 de membri), Patrioţi pentru Europa (84 de membri), Conservatorii şi Reformiştii Europeni (78 de membri), Renew (77 de membri), Verzi (53), Stânga (46 de membri), Europa Naţiunilor Suverane (25 de membri). Un număr de 32 de eurodeputaţi sunt neafiliaţi.

Potrivit lui Siegfried Mureşan, vicepreşedinte al grupului PPE, forţele eurosceptice şi antieuropene sunt în prezent izolate şi marginalizate în Parlamentul European. ”Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor este practic împărţit în două în jurul şefei guvernului italian Giorgia Meloni. Există câteva partide mici, responsabile, aflate la guvernare în partidul premierului Cehiei, care sunt dispuse să susţină măsurile coaliţiei europene. Şi atâta timp cât AUR este membru al grupului ECR, nu mă poate convinge nimeni că acest grup este un grup serios, european, responsabil, cu care se poate lucra”, a explicat eurodeputatul.

El a accentuat că grupul ‘Patrioţi pentru Europa’ este ”grupul prietenilor lui Putin din Parlamentul European”, amintind că premierul ungar Viktor Orban a fost în vizită la Moscova, apoi la Beijing, după care săptămâna trecută a înfiinţat acest grup europarlamentar ”menit să slăbească UE”.

Citește și : Comisia Europeană a dat alerta economică: Turismul în UE s-ar putea prăbuși din cauza încălzirii globale

Mureşan a adăugat că strategia majorităţii formate din grupurile PPE, S&D şi Renew este ca grupurile ‘Patrioţi pentru Europa’ şi ‘Europa Naţiunilor Suverane’ să nu primească nicio funcţie de conducere în Parlamentul European pe acele poziţii care, conform algoritmului matematic, li s-ar cuveni.

Tags: Parlamentul EuropeanPPERenewSiegfried Mureşan
Externe