Siegfried Mureșan: Negocierile de aderare a Moldovei la UE trebuie susținute prin creșterea asistenței financiare

Președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, Siegfried Mureșan, a marcat ziua primei runde de negocieri interguvernamentale RM – UE cu o adresare în care solicită ca instituțiile UE să susțină negocierile de aderare prin creșterea asistenței financiare europene pentru țara noastră. 

Remarcând progrese extraordinare în ceea ce privește modernizarea țării și implementarea reformelor cerute de Uniunea Europeană, demnitarul european consideră că aceste eforturi trebuie răsplătite de instituțiile UE.


„De aceea, pe lângă decizia istorică de a începe negocierile de aderare, aștept din partea Comisiei Europene să propună creșterea sprijinului financiar și tehnic pentru Republica Moldova în următoarea perioadă. Concret, consider că Moldova merită un instrument de sprijin asemănător cu cel pe care l-am adoptat pentru Ucraina, dar proporțional cu dimensiunile și nevoile țării”.

„Ajutând mai mult Moldova acum, în procesul de aderare, ne asigurăm că economia țării și nivelul de trai al oamenilor vor fi mai aproape de nivelul mediu din UE la momentul aderării”, conchide europarlamentarul Siegfried Mureșan”.