X

Siemens semnează un memorandum de înţelegere în vederea furnizării de electricitate Irakului

Gigantul industrial german Siemens a semnat un memorandum de înţelegere în vederea furnizării de electricitate Irakului, în detrimentul rivalului său american General Electric (GE), relatează DPA, potrivit News.ro .

Reprezentanţi ai grupului german, cu sediul la Munchen, şi ai Ministerului irakian al Electrictăţii au semnat acest acord în vederea extinderii capacităţilor energetice irakiene, au anunţat duminică Guvernul irakian şi Siemens.

Citește și : Brexit: UE trebuie să primească un răspuns definitiv în problema frontierei irlandeze (ministru francez)

Potrivit FT, contractul valorează 15 miliarde de dolari.

Acordul prevede o creştere a capacităţii energetice irakiene cu 11 gigawaţi în următorii patru ani, reprezentând o dublare a capacităţii actuale, potrivit gigantului.

”Foaia de drum propune economii în valoare de miliarde de dolari şi o producţie suplimentară de electricitate 24 de ore din 24, şapte zile pe săptămână, pentru 23 de milioane de persoane”, afirmă Siemens într-un comunicat.

Acordul s-a aflat în pericol până de curând, după ce locatarul Casei Albe Donald Trump a exercitat presiuni asupra Bagdadului să acorde contractul GE.

”Angajamentul nostru faţă de poporul irakian este solid. Am promis să-i furnizăm o alimentare cu energie accesibilă şi fiabilă, să ajutăm în lupta împotriva corupţiei, să construim şcoli şi spitale şi să creăm mii de locuri de muncă”, a declarat preşedintele şi CEO-ul Siemens AG Joe Kaeser.

Aceste angajamente au contribuit la încheierea acordului cu germanii, a precizat Kaeser.

Citește și : SUA se retrag din tratatul INF: Rusia denunţă ”visul” americanilor de a domina singuri lumea

În pofida faptului că Irakul deţine una dintre cele mai mari rezerve de petrol din lume, populaţia irakiană este afectată de slaba alimentare cu energie electrică, ceea ce a antrenat, în ultimele săptămâni şi luni, proteste pe alocuri sângeroase.

Tags: acordDonald TrumpelectricitateIrakSiemens
Categorii: DiasporaSinteze