Siemens va investi două miliarde de euro pentru a-şi extinde capacităţile globale de producţie

Publicat:

Siemens va cheltui două miliarde de euro pentru un nou plan global de investiţii, a anunţat joi grupul german de inginerie şi tehnologie, care se pregăteşte să răspundă la o cerere crescută declanşată de pachetele globale de stimulente, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Într-un comunicat de presă, Siemens a informat că va construi noi uzine, centre de cercetare & dezvoltare şi facilităţi de pregătire în întreaga lume, obiectivul fiind rezolvarea problemelor evidenţiate de pandemia de COVID şi creşterea tensiunilor geopolitice.


Citeşte şi:‘Doppelganger’, campania rusă de dezinformare denunțată de Franța – Black News

“Siemens înregistrează o creştere semnificativă peste media pieţei. Astăzi anunţăm o strategie de investiţii care să impulsioneze creşterea viitoare, inovaţia şi să îmbunătăţească rezilienţa”, a declarat directorul general de la Siemens, Roland Busch.

Grupul german a mai anunţat joi că bugetul alocat cercetării şi dezvoltării va fi majorat în acest an cu 500 de milioane de euro.

Deciziile adoptate de Siemens, un gigant industrial cu 311.000 de angajaţi, sunt văzute ca un indicator al stării de sănătate a sectorului industrial global. În 2022, vânzările Siemens au crescut cu 16% până la 72 de miliarde de euro.

“Acest val de investiţii este sprijinit de carnetul nostru record de comenzi şi reflectă încrederea noastră în viitor”, a declarat separat Roland Busch, la un eveniment organizat la Singapore.

Citeşte şi: Presa liberă a Moldovei nu reprezintă tabloul roz imaginat de Bruxelles – Black News

Anterior, grupul german estima că piaţa totală adresabilă pentru produsele sale, care variază de la trenuri şi până la software industrial, să urce cu 7% pe an între 2022 şi 2027. Acest avans este susţinut, în parte, şi de programele de stimulare, precum Inflation Reduction Act din SUA şi Green Deal-ul european. În acest context, Siemens vrea să crească mai rapid decât rivalii şi să îşi majoreze cota de piaţă, a declarat luna trecută Roland Busch.

Siemens a anunţat la începutul anului planuri de extindere a unor uzine din Germania şi Cehia, precum şi investiţii de 220 milioane de dolari într-o nouă uzină de material rulant amplasată la Lexington, SUA. Joi, grupul german a precizat că are în vedere şi alte investiţii în SUA şi Europa.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.