X

Sigourney Weaver va fi recompensată cu Leul de Aur pentru întreaga carieră la Festivalul de Film de la Veneţia

Sigourney Weaver va fi recompensată cu Leul de Aur pentru întreaga carieră la Festivalul de Film de la Veneţia

Actriţa americană Sigourney Weaver, cunoscută mai ales pentru rolul său din saga „Alien”, va primi un Leu de Aur onorific pentru întreaga sa carieră la cea de-a 81-a ediţie a Festivalului de Film de la Veneţia, au anunţat vineri organizatorii.

“O actriţă de calibrul lui Sigourney Weaver are puţini rivali”, a salutat directorul artistic al festivalului, Alberto Barbera, într-un comunicat de presă, potrivit stiripesurse.

Citește și: Mai marii Europei s-au înţeles: Ursula von der Leyen rămâne şefa Comisiei Europene

Sigourney Weaver este onorată pentru că a construit punţi “între cele mai sofisticate filme de artă şi filme care interacţionează cu publicul într-un mod sincer şi original, rămânând în acelaşi timp fidelă ei însăşi”, a adăugat el.

Actriţa va primi Leul de Aur pentru întreaga sa carieră în cadrul Festivalului de Film de la Veneţia, care se va desfăşura în perioada 28 august – 7 septembrie.

“Acest premiu este un privilegiu pe care îl împart cu toţi regizorii şi colaboratorii cu care am lucrat de-a lungul anilor. Accept cu mândrie această recunoaştere, care îi celebrează, de asemenea, pe toţi cei care au contribuit la aducerea la viaţă a acestor filme”, a declarat ea.

Citește și: Rusia interzice trei posturi TV din România

Actriţa în vârstă de 74 de ani, care a câştigat deja două premii Globul de Aur şi un premiu Grammy, s-a făcut remarcată pentru prima dată ca Ellen Ripley în filmul science-fiction „Alien” al lui Ridley Scott din 1979. A apărut apoi în filmul „Alien” al lui James Cameron în 1986 – care i-a adus prima nominalizare la Oscar – şi în alte două filme din franciză, precum şi în superproducţiile „Avatar” şi „Ghostbusters”.

Tags: Sigourney Weaver
Diverse