
Silozuri de cereale şi depozite au fost avariate în atacuri ruse cu drone în timpul nopţii asupra unui port ucrainean pe Dunăre, a anunţat miercuri guvernatorul regiunii Odesa, Oleh Kiper, transmite Reuters.
“Terorişti ruşi au atacat regiunea Odesa de două ori noaptea trecută cu drone de atac. Principala ţintă o reprezintă portul şi infrastructura pentru cereale din sudul regiunii”, a declarat Kiper pe aplicaţia Telegram, potrivit agerpres.
Citește și : Șeful Termoelectrica, despre faptul că ar fi omul Kremlinului: Mă face puțin să zâmbesc
Kiper nu a specificat care port a fost atacat. Ucraina are două porturi principale la Dunăre – Reni şi Ismail. Ambele au mai fost atacate.
În fotografii publicate de guvernatorul Kiper se pot vedea pereţi metalici distruşi, grămezi de cereale şi floarea soarelui risipite.
Ulterior, şeful de personal al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Andrii Iermak, a declarat că atacurile cu drone ale Rusiei din timpul nopţii au vizat portul ucrainean Reni de pe Dunăre.
Într-un comunicat separat, biroul preşedintelui ucrainean a informat că nu s-au înregistrat victime.
Forţele aeriene ucrainene au afirmat că au distrus 13 drone lansate de Rusia în direcţia regiunilor Odesa şi Nikolaev, în sud. Nu se ştie deocamdată câte drone a lansat Rusia.
Din porturile ucrainene la Dunăre plecau circa un sfert din exporturile de cereale înainte de retragerea Rusiei, luna trecută, din acordul mediat de ONU pentru exportul cerealelor via Marea Neagră. Ulterior porturile au devenit principala rută de export, cerealele fiind trimise pe barje în portul românesc la Marea Neagră Constanţa, pentru a pleca mai departe, menţionează Reuters.
Pe de altă parte, ministrul adjunct al apărării, Hanna Maliar, a declarat că forţele ucrainene au stabilit poziţii la periferia comunei Urojaine după recapturarea localităţii din regiunea Doneţk de la forţele ruse.
“Urojaine eliberată. Apărătorii noştri au stabilit poziţii la periferie”, a scris Maliar pe Telegram.
Citește și : LOVITURĂ de TEATRU! Un general ucrainean a fost condamnat pentru înaltă trădare
Reuters nu a putut verifica informaţia din alte surse, iar Rusia nu a comentat momentan.
În ultimele zile, s-au dus lupte grele în interiorul şi în jurul localităţilor Urojaine şi Staromaiorske, aflate la circa 80 de kilometri sud-vest de Doneţk, aflată sub ocupaţie rusă.
This post was last modified on 16/08/2023 16:08 16:08