
Redactoarea-șefă a grupului media „Rossia Segodnia” și a postului RT, Margarita Simonian, a criticat amendamentele propuse în Duma de Stat a Federației Ruse, care prevăd amenzi pentru căutarea de materiale interzise pe internet, inclusiv prin utilizarea VPN-urilor.
Simonyan s-a întrebat, ironic, cum ar putea propagandiștii ruși să „investigheze activitatea și să denunțe public” organizații și persoane desemnate drept „extremiste” de către autoritățile ruse, dacă le va fi interzis chiar și să le acceseze materialele. Ea a dat ca exemplu Fundația Anticorupție (FBK), creată de opozantul Aleksei Navalnîi.
„Stimate stat, vă rog să-mi explicați: cum vom mai putea investiga activitatea și stigmatiza în public diferitele FBK-uri extremiste, dacă nu vom avea voie nici măcar să le citim? Sper că vor fi adoptate amendamente la această lege”, a scris Simonian pe canalul său de Telegram.
Anterior, ideea de a introduce amenzi pentru căutarea de materiale „extremiste” a fost criticată și de Ekaterina Mizulina, șefa Ligii Internetului Sigur, cunoscută pentru denunțurile sale împotriva artiștilor și organizațiilor publice. Potrivit acesteia, inițiativa ar face imposibilă monitorizarea comunităților „extremiste” și transmiterea informațiilor către Ministerul rus de Interne.