Un simpozion privind pacea între palestinieni şi israelieni va avea loc la Beijing pe 21-22 decembrie

Publicat:

China va găzdui un simpozion pentru susţinătorii păcii între palestinieni şi israelieni, ce va avea loc la Beijing pe 21-22 decembrie, a anunţat vineri un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Lu Kang, citat de agenţia Xinhua, potrivit agerpres .

Nabil Shaath, consilierul pentru politică externă al preşedintelui palestinian, şi Hilik Bar, vicepreşedintele Knessetului (parlamentul israelian), vor conduce delegaţiile la simpozionul de la Beijing, a precizat purtătorul de cuvânt chinez într-o conferinţă de presă.


Potrivit sursei, ministrul chinez de externe, Wang Yil, se va întâlni cu participanţii la reuniune.

Preşedintele chinez, Xi Jinping, a făcut o nouă propunere, în patru puncte, privind problema palestiniană în cursul întâlnirii sale cu preşedintele palestinian, Mahmoud Abbas, aflat în vizită în iulie în China.

Citește și : Israel : Un palestinian care purta un dispozitiv ce semăna cu o centură de explozivi a fost împușcat de poliție

Preşedintele Xi a afirmat sprijinul Chinei pentru soluţia a două state în problema palestiniană şi înfiinţarea unui stat palestinian pe deplin suveran, pe baza frontierelor din 1967, cu capitala în Ierusalimul de Est.

Simpozionul are drept scop să ofere o platformă de comunicare pentru susţinătorii Palestinei şi ai Israelului, şi să avanseze noi idei pentru promovarea procesului de pace, a mai spus purtătorul de cuvânt chinez.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări Doi...

Cel mai bun și cel mai rău scenariu pentru Macron după alegeri (experți francezi)

Cel mai bun și cel mai rău scenariu pentru Macron după alegeri (experți francezi) Rezultatele celui de-al doilea tur al alegerilor legislative din Franța vor...

Șefa statului a participat, împreună cu localnicii din raionul Telenești, la Festivalul „Hora Sânzienelor”

Șefa statului a participat, împreună cu localnicii din raionul Telenești, la Festivalul „Hora Sânzienelor” Președinta Maia Sandu a vizitat astăzi orașul Telenești, unde are loc...

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american Cristiano Ronaldo,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.