Sindicatele germane anunță o nouă GREVĂ la Lufthansa

Publicat:

Un sindicat german (UFO) reprezentând personalul de bord al companiei Lufthansa a afirmat joi că va lansa un apel la o nouă grevă “în zilele următoare”, ceea ce face să planeze spectrul haosului în această perioadă de sărbători, notează AFP, potrivit agerpres.

UFO a precizat că va oferi detalii despre această acţiune vineri la orele 16.00 GMT. Acest apel este ultimul episod dintr-o lungă luptă pentru condiţii salariale şi de muncă mai bune în principala companie germană.


Citește și: Un avion de pasageri S-A PRĂBUȘIT peste o zonă rezidențială. Cel puțin 14 oameni au murit! – VIDEO

Încetarea lucrului era aşteptată după ce UFO a lansat ameninţarea duminică, precizând însă că nu va face grevă în zilele de 24, 25 şi 26 decembrie.

“Nu considerăm grevele ca o soluţie”, a declarat un purtător de cuvânt al Lufthansa pentru agenţia dpa.

El a adăugat că Lufthansa “continuă să creadă” în procesul de arbitraj şi că este pregătită să ia parte la noile discuţii propuse de doi mediatori independenţi pentru începutul lunii ianuarie.

O încetare a lucrului masivă de 48 de ore a personalului de bord, la începutul lui noiembrie, a constrâns compania aeriană germană să anuleze 1.500 de zboruri în două zile, afectând circa 200.000 de pasageri.

UFO cere în special condiţii de lucru mai bune şi salarii mai ridicate pentru noii angajaţi.

Lufthansa a refuzat mult timp să discute cu UFO, pretinzând că sindicatul slăbit de un conflict permanent în fruntea sa nu mai are dreptul să îi reprezinte pe cei 22.000 membri. Compania aeriană chiar a contestat în faţa instanţei statutul juridic al sindicatului.

Pe neaşteptate, compania şi-a schimbat atitudinea în cursul grevei din noiembrie, acceptând un arbitraj cu liderii UFO şi doi mediatori.

Citește și: Benjamin Netanyahu câștigă fără emoții șefia partidului său

Nici UFO, nici Lufthansa nu au oferit detalii despre discuţii, dar presa germană a informat că părţile nu se pot pune de acord asupra temelor de abordat.

Patru din cele mai mici filiale ale grupului au fost afectate şi ele de acest conflict care durează de mai multe luni.

O grevă cu o durată de o zi la 20 octombrie a antrenat mai multe anulări ale zborurilor la Eurowings, Germanwings, SunExpress şi Lufthansa CityLine.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

România a depășit gradul de 100% de umplere a depozitelor de gaze

România a depășit gradul de 100% de umplere a depozitelor de gaze Pe fondul unei producții ridicate de gaze naturale, România încă înmagazinează gaze la...

Viaţa Sfântului Mucenic Alexandru Baltaga, numit şi “Martirul Unirii”, a fost prezentată, într-o premieră cinematografică la Chişinău

Viaţa Sfântului Mucenic Alexandru Baltaga, numit şi "Martirul Unirii", a fost prezentată, într-o premieră cinematografică la Chişinău Viaţa Sfântului Mucenic Alexandru Baltaga, numit şi "Martirul...

Ghid complet pentru Ziua Națională a Vinului 2024: Cum să celebrezi sărbătoarea organizată în primul weekend din octombrie

Ghid complet pentru Ziua Națională a Vinului 2024 În primul weekend din octombrie, la cea de-a XXIII-a ediție a Zilei Naționale a Vinului (ZNV), tradiția...

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București – Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București - Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova TAROM introduce oferte speciale pe ruta București...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.