‘Sindromul Havana’ NU este demonstrat ştiinţific, spun cercetătorii cubanezi

Publicat:

“Sindromul Havana”, o stare de rău misterioasă care a afectat diplomaţi americani în Cuba şi în alte ţări, “nu este demonstrat ştiinţific”, a afirmat luni în grup de cercetători cubanezi, informează AFP, potrivit agerpres.

“Conchidem că istoria ‘sindromului misterios’ nu este ştiinţific acceptabilă, în niciuna dintre componentele sale, şi că aceasta a supravieţuit doar printr-o utilizare părtinitoare a ştiinţei”, subliniază grupul format din 16 cercetători ai Academiei de Ştiinţe a Cubei (ACC), într-un raport oficial dat publicităţii pe site-ul Cubadebate.


Citeşte şi: Joe Biden va ţine un discurs în faţa Adunării Generale a ONU – Black News

Experţii subliniază că în anumite articole ştiinţifice acest sindrom a fost acceptat “ca o axiomă că au avut loc atacuri la Havana” împotriva diplomaţilor americani şi au fost elaborate teorii plecând de la această idee. “Cu toate acestea, după patru ani” de la apariţia primelor informaţii asupra presupuselor cazuri de la Havana, “nu există nicio dovadă de atacuri”, adaugă cercetătorii cubanezi.

“Nici poliţia cubaneză, nici FBI, nici poliţia regală din Canada nu au descoperit dovezi de atacuri împotriva diplomaţilor la Havana, în pofida unor investigaţii importante”, se insistă în raport.

Diplomaţi americani la post în Cuba au început să acuze stări de rău în 2016. Peste 20 de angajaţi ai guvernului american şi membri ai familiilor lor au fost vizaţi în Cuba, între sfârşitul lui 2016 şi luna mai 2018, precum şi diplomaţi canadieni.

În 2018, alţi circa 10 diplomaţi americani din China au început să acuze simptome similare. Cazuri au fost semnalate în Germania, Australia, Rusia, Taiwan şi chiar la Washington.

Diplomaţii vizaţi au acuzat diverse stări de rău, printre care probleme de echilibru, de vertij, de coordonare, de mişcare a ochilor, precum şi anxietate, iritabilitate şi ceea ce victimele au caracterizat drept “o ceaţă cognitivă”. Au fost diagnosticate leziuni cerebrale.

Guvernul cubanez care a anchetat asupra acestui subiect a respins de mai multe ori acuzaţiile Washingtonului în acest dosar.

Citeşte şi: Opoziţia lui Jonas Gahr Store câştigă alegerile în Norvegia – Black News

S-au formulat mai multe ipoteze. Însă, potrivit unui raport al Academiei de Ştiinţe a SUA, “energia dirijată de unde radio” este cauza cea mai probabilă a simptomelor.

Însă, potrivit experţilor cubanezi, “nicio formă de energie nu poate cauza în mod selectiv leziuni cerebrale (cu o precizie spaţială echivalentă unui fascicul laser) în condiţiile descrise în presupusele incidente de la Havana”. “ACC este gata să-şi reanalizeze concluziile dacă vor apărea noi dovezi” şi “invită la respingerea acestor interpretări într-un climat de colaborare ştiinţifică deschisă”, se mai spune în raport.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Unul dintre cei doi medici acuzaţi de moartea lui Matthew Perry a pledat vinovat

Unul dintre cei doi medici acuzaţi de moartea lui Matthew Perry a pledat vinovat Unul dintre cei doi medici acuzaţi în ancheta privind moartea lui...

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în Vietnam; a fost detectată gripă aviară

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în Vietnam; animalele erau pozitive la gripă aviară Zeci de tigri şi lei în captivitate au...

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru)

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru) ''Singurătatea şi dependenţa de internet se vor numără printre principalele probleme de...

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii Temperatura nocturnă a Lunii a scăzut semnificativ în timpul perioadei de izolare globală din primăvara anului 2020,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.