X

Singapore anunţă sancţiuni şi restricţii la adresa Rusiei

Ministerul de Externe din Singapore a anunţat că va impune sancţiuni şi restricţii la adresa Federaţiei Ruse, care urmăresc să restrângă capacitatea Rusiei de a conduce război împotriva Ucrainei şi să submineze suveranitatea acesteia, scrie news.ro .  

Potrivit Ministerului de Externe din Singapore, se vor impune controale la export asupra articolelor care pot fi folosite direct ca arme pentru a provoca răni sau pentru a-i subjuga pe ucraineni, precum şi articolele care pot contribui la operaţiuni cibernetice ofensive.

Citește și: SUA evocă o posibilă ‘crimă de război’ atacul asupra centralei nucleare din Zaporojie

Aceste măsuri se aplică tuturor instituţiilor financiare din Singapore, inclusiv băncilor, companiilor financiare, asigurătorilor, intermediarilor pieţei de capital, burselor de valori mobiliare şi furnizorilor de servicii de plată.

Instituţiilor financiare din Singapore li se va interzice încheierea de tranzacţii sau stabilirea de relaţii de afaceri cu următoarele bănci ruseşti: Societatea publică pe acţiuni VTB Bank; Banca Corporaţiei pentru Dezvoltare şi Afaceri Economice Externe Vnesheconombank; Societatea publică pe acţiuni Promsvyazbank; şi Banca Rossiya.

Citește și : Mii de maşini cu refugiaţi se îndreaptă dinspre Kiev, Harkov sau Dnipropetrovsk spre Vestul Ucrainei

Acolo unde există relaţii de afaceri existente, instituţiile financiare trebuie să îngheţe toate activele şi fondurile acestor patru bănci. Guvernul Singapore şi Autoritatea Monetară din Singapore vor înceta, de asemenea, să investească în titluri de valoare nou emise ale entităţilor de mai sus.

De asemenea, se interzice încheierea sau facilitarea oricăror tranzacţii care implică criptomonede.

Tags: bancirazboirestricțiisanctiunisingapore
Categorii: Diaspora