Într-o singură noapte, nouă indieni au fost ucişi de fulgere

Cel puţin nouă persoane şi-au pierdut viaţa după ce au fost lovite de fulgere în statul Bihar din estul Indiei, au anunţat luni autorităţile, citate de agenţia Xinhua, potrivit agerpres.

Evenimentele tragice s-au produs în districtele Katihar, Munger, Nalanda, Gaya şi Banka. ”Toate decesele au avut loc în noaptea de duminică. Cinci persoane şi-au pierdut viaţa în districtele Katihar şi Munger, iar patru au murit în Nalanda, Gaya şi Banka”, a declarat un reprezentant al Agenţiei de gestionare a dezastrelor.

Citeşte şi: TOŢI poliţiştii dintr-un oraş mexican au fost arestaţi

Nitish Kumar, ministru principal din Bihar, şi-a exprimat regretul în urma deceselor şi a anunţat că statul va oferi o compensaţie în valoare de 400.000 de rupii (6.000 de dolari americani) familiilor persoanelor decedate.

Statul indian este afectat de ploi pre-musonice care vor continua şi în perioada următoare, potrivit prognozelor Departamentului de meteorologie. ”Este probabil ca ploile să continue să cadă în acest stat în următoarele 24 de ore”, a indicat un reprezentant al departamentului amintit.

Fulgerele sunt frecvente în India în perioada musonică, în lunile iunie şi iulie.

Citeşte şi: Cutremur puternic în sudul Greciei

Tags: BankaBiharfulgerfulgereGayaIndiaKatiharMungerNalanda
Categorii: Știrile zilei