Sinovac speră să obţină un vaccin adaptat împotriva variantei Omicron în trei luni

Publicat:

Compania farmaceutică chineză Sinovac prevede să aibă “finalizată în trei luni” o nouă versiune a vaccinului său anti-COVID-19 (Coronavac), adaptată pentru a combate varianta Omicron a noului coronavirus, care a plasat în alertă lumea întreagă din cauza numărului său mare de mutaţii, relatează EFE, potrivit agerpres.  

Yaling Hu, vicepreşedinte al companiei Sinovac, a făcut acest anunţ marţi cu ocazia participării sale la un simpozion organizat de Institutul Butantan din Sao Paulo, cu care compania chineză s-a aliat pentru a produce vaccinul Coronavac pe teritoriul brazilian.


Citește și : Demisie-ŞOC în Ungaria! Un viceministru este acuzat de corupţie

“Dezvoltarea vaccinului împotriva tulpinii Omicron va fi finalizată peste trei luni”, cu o capacitate de producţie cuprinsă între “1 miliard şi 1,5 miliarde de doze pe an”, a declarat Yaling Hu, care face parte şi din grupul de experţi ai Organizaţiei Mondiale de Sănătate (OMS).

Acest proces ce prevede adaptarea vaccinului la noua variantă Omicron, detectată iniţial în Africa de Sud în noiembrie şi despre care se cunosc destul de puţine lucruri, a început deja şi include un plan de evaluare a eficacităţii sale prin teste de laborator, iar apoi şi teste pe subiecţi umani de diferite vârste.

Potrivit datelor Institutului Butantan, unul din centrele de cercetare cele mai prestigioase din Brazilia, vaccinul Coronavac este utilizat în 45 de ţări în timpul actualei pandemii de COVID-19, care a provocat moartea a peste 5,2 milioane de persoane la nivel mondial.

Citește și : Lituania prelungeşte starea de urgenţă la frontiera cu Belarus

Cu peste 7,9 miliarde de doze administrate în întreaga lume, Coronavac reprezintă “25% din producţia mondială de vaccinuri”, potrivit institutului brazilian.

Vaccinul chinezesc Coronavac a fost cel mai utilizat de la începerea campaniei de vaccinare în Brazilia, care a debutat pe 17 ianuarie şi al cărei progres rapid a determinat o scădere considerabilă a numărului de infectări şi de decese în această ţară sud-americană.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Alte patru cazuri umane de gripă aviară confirmate în SUA

Alte patru cazuri umane de gripă aviară confirmate în SUA Alte patru cazuri umane de gripă aviară înalt patogenă au fost confirmate în statul american...

Telescopul James Webb dezvăluie detalii despre sălbaticele condiţii atmosferice de pe două pitice brune

Telescopul James Webb dezvăluie detalii despre sălbaticele condiţii atmosferice de pe două pitice brune Oameni de ştiinţă au folosit Telescopul Spaţial James Webb pentru a...

Grecia limitează munca în aer liber în contextul caniculei

Grecia limitează munca în aer liber în contextul caniculei Grecia a ordonat unor companii să nu le permită angajaţilor să lucreze în aer liber la...

Reședința lui Putin din Valdai devine o fortăreață – Liderul de la Kremlin este protejat de cel puțin șapte sisteme de apărare antiaeriană

Reședința lui Putin din Valdai devine o fortăreață - Liderul de la Kremlin este protejat de cel puțin șapte sisteme de apărare antiaeriană Un alt...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.