Siria : 29 de civili au fost ucişi în raiduri aeriene deasupra orașului Atareb

Publicat:

Cel puţin 29 de civili, inclusiv copii, au fost ucişi luni în raiduri aeriene asupra unei pieţe dintr-o localitate rebele dintr-o zonă de dezescaladare din nordul Siriei, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), precizează agerpres .

Cinci copii se numără printre victimele din oraşul Atareb, a indicat OSDO, fără să fie în măsură să precizeze dacă loviturile aeriene au fost întreprinse de avioane ale regimului sirian sau ale aliatului său Rusia.


Sursele pe care se bazează OSDO îi identifică pe autorii loviturilor aeriene în funcţie de tipul de avion, de localizarea lor şi de muniţiile utilizate.

Citiți și : Uniunea Europeană cere să nu existe ‘nicio interferenţă externă’ în Liban

Atareb, situat în vestul provinciei Alep şi controlat de diferite grupări rebele, a fost ţinta a trei lovituri aeriene, a menţionat OSDO, estimând că numărul morţilor ar putea creşte, deoarece există un număr mare de răniţi, dintre care unii grav.

După raidurile aeriene, un fotograf care colaborează cu AFP a relatat despre scene de panică în rândul locuitorilor care încercau să-i evacueze pe răniţi. Distrugerile sunt masive, cu dărâmături de clădiri împrăştiate pe străzi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

SUA, în faţa unei campanii tumultoase, cum nu s-a mai văzut din 1968

SUA, în faţa unei campanii tumultoase, cum nu s-a mai văzut din 1968 Retragerea preşedintelui american, Joe Biden, din cursa pentru Casa Albă aruncă ţara...

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.