Siria acuză Israelul că a atacat o bază aeriană situată în apropierea orașului Alep

Un oficial militar sirian, citat de agenția publică de știri SANA, a acuzat Israelul că ar fi atacat cu rachete o bază aeriană situată în apropierea orașului Alep, provocând pagube materiale, însă nu există deocamdată informații despre eventuale victime, relatează portalul Ynet News.

“Inamicul zionist” a reluat “tentativele sale disperate de a susține organizațiile teroriste înfrânte” prin atacarea cu rachete a unor poziții situate la nord de aeroportul militar Al-Nayrab, a declarat un oficial sirian pentru agenția SANA, precizând că atacul a cauzat doar pagube materiale.

Presupusul atac israelian are loc după ce forțele armate din Israel au înregistrat săptămâna trecută două incursiuni ale unor drone siriene în zona de la frontiera dintre cele două țări.

Forțele armate israeliene au confirmat joi că au atacat trei ținte din Siria după o incursiune a unei drone siriene în nordul Israelului.

Israelul, care consideră că prezența Iranului în Siria reprezintă o amenințare la adresa propriei securități, a atacat zeci de poziții iraniene și ale forțelor susținute de Teheran în Siria.

Tags: aeroport militarAl-NayrabAlepIranisraelSanasiria
Categorii: Sinteze