Siria dezminte acuzațiile SUA privind folosirea armelor chimice contra rebelilor

Publicat:

Siria a dezminţit sâmbătă recentele acuzaţii ale SUA potrivit cărora regimul ar fi folosit arme chimice contra rebelilor în apropiere de Damasc, calificându-le drept “minciuni”, transmite AFP.

“Ministerul Afacerilor Externe denunţă falsele alegaţii ale Statelor Unite potrivit cărora guvernul sirian ar fi recurs la arme chimice în Ghouta de Est”, a indicat o sursă din cadrul ministerului sirian menţionat, citată de agenţia oficială Sana, conform agerpres.


Ghouta de Est, enclavă rebelă de lângă Damasc ai cărei locuitori sunt asediaţi din 2013 de forţele regimului, este bombardată constant de armata siriană.

Citește și : Rusia denunță „caracterul belicos” şi „antirus” al noii strategii nucleare americane

Vineri, ministrul american al Apărării, Jim Mattis, a exprimat “temeri” ale Statelor Unite că gaz sarin ar fi fost utilizat recent în Siria.

“Ceea ce ne preocupă cel mai mult este posibilitatea ca gaz sarin să fi fost folosit” recent, a spus Mattis. Totuşi, a adăugat el, SUA nu dispun deocamdată de dovezi în susţinerea acestei ipoteze.

Statele Unite recunosc chiar ele că propriile declaraţii nu sunt “bazate pe dovezi”, a indicat ministerul sirian. “Este vorba de minciuni bazate pe poveştile aşa-zişilor parteneri ai americanilor de pe teren”, arată aceeaşi sursă.

Un înalt oficial american a afirmat joi că regimul lui Bashar al-Assad şi gruparea Stat Islamic “continuă să utilizeze arme chimice”. Un alt responsabil a declarat că preşedintele american, Donald Trump, “nu exclude nicio” opţiune şi că “folosirea forţei militare este încă studiată”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

OPINIE – De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova?

De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova? Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, 33,7% ar vota pentru actualul...

Europa îi rânjește în față propriului electorat (editorial)

Europa îi rânjește în față propriului electorat   Dreapta a câștigat teren la alegerile din Uniunea Europeană, însă noua ei conducere e tot cea veche   Alegătorii europeni...

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica O inimă de piatră. Forțat să părăsească scena politică, furios...

Retragerea lui Biden, un avantaj pentru România?

Retragerea lui Biden, un avantaj pentru România? Retragerea lui Joe Biden din cursa prezidențială le dă democraților posibilitatea să vină cu un candidat proaspăt, capabil...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.