X

Siria : Experţii OIAC ,pentru a ancheta presupusul atac chimic de la Douma, vor exhuma rămăşiţele unor victime

Experţi ai Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice prezenţi la Douma, în apropiere de Damasc, pentru a ancheta un presupus atac chimic vor exhuma rămăşiţele unor victime, a declarat joi, într-un interviu pentru Financial Times, directorul OIAC, Ahmet Uzumcu, potrivit AFP, conform agerpres.

Misiunea de anchetă a OIAC, organism cu sediul la Haga, a prelevat peste 100 de ‘eşantioane de mediu’ la Douma de când a avut acces la acest loc la 21 aprilie, a declarat directorul general, Ahmet Uzumcu. Anchetatorii vor examina acum “mijloacele de a exhuma şi de a preleva eşantioane biomedicale”, a spus el.

Citește și : Sudanul închide 13 misiuni diplomatice în întreaga lume după ce diplomații nu și-au mai primit salariile de peste şapte luni

Presupusul atac chimic cu gaz toxic a făcut cel puţin 40 de morţi la Douma, la nord-est de capitala siriană, la 7 aprilie, conform echipelor de salvare.

Imputat de Occident forţelor guvernamentale siriene, acest presupus atac chimic a provocat lovituri din partea Washingtonului, Parisului şi Londrei asupra unor instalaţii ale regimului sirian şi a dus la tensiuni diplomatice.

“Deşi experţii noştri au putut asista la autopsii în trecut, va fi pentru prima dată când vom exhuma rămăşiţe omeneşti”, a subliniat Uzumcu, precizând că un raport privind ancheta nu va fi făcut public decât peste cel puţin o lună.

Misiunea de anchetă “continuă să exploreze toate căile posibile pentru colectarea de probe”, a spus o purtătoare de cuvânt a OIAC, contactată joi de AFP.

Este totuşi “prematur să speculăm asupra momentului în care raportul” experţilor privind o eventuală folosire de arme chimice la Douma “va fi gata pentru a fi împărtăşit cu statele membre ale OIAC”, a adăugat ea.

Citește și : Spania : Premierul Rajoy declară că exista imunitate pentru gruparea separatisă ETA

Rusia a fost acuzată în mai multe rânduri de Occident că obstrucţionează accesul inspectorilor OIAC la Douma, acuzaţii pe care ea le-a respins cu vehemenţă.

Tags: anchetaatac chimicdamascDoumaOIACvictime
Categorii: Știrile zilei