X

Siria : Germania poate furniza căile de comunicare dintre Rusia şi Occident (Heiko Maas)

Rolul Germaniei în procesul de a aduce pacea în Siria trebuie să fie acela de a furniza căile de comunicare cu Rusia care sunt necesare pentru a ajunge la o soluţie privind războiul civil care durează de peste şapte ani în Siria, conform ministrului de Externe german, Heiko Maas, informează Reuters, potrivit news.ro .

„Scopul nostru la Ministerul de Externe este să menţinem Germania ca parte importantă a procesului de pace”, a declarat Mass în cadrul unei conferinţe de presă comune cu ministrul de externe canadian, Chrystia Freeland.

Citește și : Parlamentarii europeni au aprobat reguli mai stricte privind finanţarea partidelor politice

„Scopul nostru este … ca rolul nostru să fie acela de a deschide o fereastră către un dialog cu Rusia”, a adăugat el.

De când a preluat funcţia, Mass, un social-democrat, a susţinut o abordare mai dură faţă de Moscova. Decizia sa a adus tensiune în partid pentru că mulţi social-democraţi doresc continuarea „Ostpolitik”, o politică de deschidere faţă de Uniunea Sovietică din anii 70.

„Trebuie să ne folosim de acest moment pentru a reporni procesul politic. Avem nevoie şi de Rusia pentru un dialog”, a precizat Maas.

Germania a susţinut raidurile aeriene coordonate de SUA, Marea Britanie şi Franţa împotriva unor ţinte siriene despre care se crede că ar avea legături cu un atac chimic efectuat de forţele guvernamentale asupra oraşului Douma.

Citește și : Comisia Europeană propune deschiderea negocierilor de aderare a Albaniei şi Macedoniei la UE

Comentariile lui Maas vin înaintea unui summit al miniştrilor de externe occidentali care va avea loc la Toronto în acest weekend. Rusia nu va fi prezentă la summit.

Tags: discutiigermaniaHeiko Maasmoscovaoccidentrusia
Categorii: Diaspora