Siria: Jihadişti ai SI au început să fie evacuaţi din sudul Damascului (OSDO)

Publicat:

Jihadişti ai grupării Stat Islamic (SI), înconjuraţi în ultima enclavă din sudul Damascului de forţele regimului sirian, au început să fie evacuaţi duminică spre zona deşertică din Siria, în urma unui acord de retragere, a indicat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), deşi presa de stat a dezminţit o astfel de înţelegere şi a relatat că trupele guvernamentale luptă în continuare pentru eliminarea totală a jihadiştilor, transmit AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

‘Şase autobuze au intrat în noaptea de sâmbătă spre duminică în zona de sub controlul SI pentru a transporta combatanţi ai grupării şi familiile lor, înainte de a se îndrepta în zori spre badia siriană (deşert)’, unde Statul Islamic mai deţine câteva teritorii, a declarat directorul OSDO, Rami Abdel Rahmane.


Citește și : Cuba: Una din cutiile negre ale avionului prăbușit vineri la Havana a fost găsită

‘Autobuzele sunt acum în dreptul oraşului Palmyra (centru)’ şi se îndreaptă spre centrul Siriei, a precizat el.

Aceste prime evacuări au loc în urma intrării în vigoare, sâmbătă, a unei încetări a focului între forţele regimului lui Bashar al-Assad şi SI, afirmă OSDO.

Acordul se referă mai ales la combatanţii SI prezenţi în tabăra palestiniană de la Yarmouk, devenită cartier al Damascului, şi la districtul Tadamoun, conform OSDO.

Media de stat din Siria au dezminţit evacuarea unui alt cartier, Hajar al-Aswad, dar nu au făcut referire expresă la situaţia din Yarmouk şi Tadamoun.

‘În această dimineaţă, alte autobuze au intrat în tabăra Yarmouk, 26 sunt acum staţionate în interior’, a declarat Abdel Rahmane, menţionând că ‘majoritatea persoanelor de la bordul autobuzelor sunt, deocamdată, civili’.

Citește și : Cuba: Una din cutiile negre ale avionului prăbușit vineri la Havana a fost găsită

Această operaţiune intervine la mai puţin de 24 de ore după intrarea în vigoare a unei încetări a focului în regiunea controlată de SI.

Regimul sirian a lansat la 19 aprilie o ofensivă de anvergură împotriva ultimului bastion al SI în sudul Damascului, vizând preluarea controlului în cartierele Tadamoun, Hajar al-Aswad, Qadam, precum şi în tabăra palestiniană Yarmouk.

Ciocnirile s-au soldat cu 62 de morţi din rândul civililor şi 484 printre combatanţi, printre care 251 din cadrul forţelor regimului, a indicat OSDO.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În două localități din țară vor avea loc alegeri locale noi (CEC)

În două localități din țară vor avea loc alegeri locale noi (CEC) Pe 17 noiembrie curent, vor avea loc alegeri locale noi pentru funcția de...

Orașul Cimișlia își modernizează rețeaua de transport public cu ajutorul UE

Orașul Cimișlia își modernizează rețeaua de transport public cu ajutorul UE Orașul Cimișlia își modernizează rețeaua de transport public cu ajutorul Uniunii Europene. Cu o...

Grădina Zoologică din Chișinău are locatari noi: Trei urși au fost aduși din Ucraina

Grădina Zoologică din Chișinău are locatari noi: Trei urși au fost aduși din Ucraina Trei urși au fost aduși la sfârșitul săptămânii trecute la Grădina...

Drapelul R.Moldova, înmânat sportivilor care pleacă la JO de la Paris

Drapelul R.Moldova, înmânat sportivilor care pleacă la JO de la Paris Drapelul Republicii Moldova a fost înmânat celor 26 de sportivi din țara noastră, care...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.